PMP a cerut astăzi convocarea Birourilor Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului pentru eliminarea din Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor a articolelor 49 și 50 care reglementează pensiile speciale ale parlamentarilor.
Pe fondul valului de populism şi ipocrizie generat de PSD şi USR – PLUS, care au anunţat demisia mai multor parlamentari pentru a nu beneficia de pensii speciale, Partidul Mişcarea Populară i-a solicitat astăzi lui Marcel Ciolacu, încă preşedinte al Camerei Deputaţilor, să pună pe ordinea de zi proiectul iniţiat de PMP privind eliminarea pensiilor speciale (PL-x nr. 42/2019), proiect adoptat deja de Senat.
„Acest VOT trebuie dat în plenul Camerei Deputaților, pentru că legea privind eliminarea pensiilor pentru parlamentari și primari a fost adoptată de Senat. Ar fi suficient să fie Adoptate doar articolele în care sunt vizate pensiile pentru politicieni astfel încât să fim siguri că nu sunt contestate la pachet cu celelalte pensii speciale care trebuie eliminate pentru că sunt furt. Tot doar de UN VOT ne mai desparte reducerea numărului de parlamentari la 300. Legea este adoptată de Senat și trebuie să mai dăm UN VOT în Camera Deputaților”, a declarat Eugen Tomac, preşedintele PMP.
Partidul Mişcarea Populară atrage atenţia asupra fraudei morale majore comise de PSD și USR în chestiunea pensiilor speciale ale parlamentarilor, demisia din funcţie nerezolvând problema. Conform articolului 49 alineatul 4 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, „(4) Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat parlamentar”. Ceea ce înseamnă că demisiile parlamentarilor PSD şi USR nu atrag automat pierderea pensiei dacă au, cumulat, minimum un mandat complet.
Partidul Mişcarea Populară consideră că este absolut descurajant faptul că PSD şi USR împărtăşesc aceeaşi atitudine şi se plasează din nou de aceeaşi parte a baricadei, încercând să îi păcălească pe români.
next a zis
Gargară multă cu acei 300 care sperie România și pensiile( donațiile) speciale pentru unele pesoane ”alese”. Pensia trebuie să fie una calculată numai pe baza venitului contributiv la CAS,CASS și impozit pe venit plătit pe toata perioada satagiului minim de cotizare. Toți depun proiecte de legi ba se mai și adoptă însă nu se voiește a se respecta pe de o parte și pe de altă parte sar în sus acei ce formează așa zisă a patra putere în stat și se opun vezi doamne au un ”drept căștigat”, moștenire de la bugetul de stat. Apropo , în caz de deces dreptul asta ”câștigat” se poate transmite moștenitorilor ?