Cei peste 4.000 de locuitori ai comunei Gura Văii și primarul Valerică Mihalcea s-au săturat de bătaia de joc la care Consiliul Județean Bacău și președintele Sorin Brașoveanu îi supune de ani de zile, se arată într-un comunicat de presă al PNL Bacău.
”Drumul Județean DJ 119 Onești – Gura Văii, care se continuă cu DJ 206 B, cu o lungime de 12 kilometri, a fost reabilitat în 2015, dar lucrarea a fost atât de proastă încât, după prima iarnă, drumul era deja cu fisuri și gropi. Cât timp s-a aflat în garanție, executantul lucrării a cârpit în fiecare an dar, din 2018, nu s-a mai intervenit și drumul arată ca după bombardament. Am strâns semnături, am făcut demersuri peste tot, Consiliul Județean Bacău refuză să repare drumul, care a devenit impracticabil și care este singura cale de acces în comună”, explică primarul Valerică Mihalcea.
În 2019, cinci din cei 12 kilometri au fost reabilitați, dar, pentru 2020, CJ Bacău nu a alocat niciun ban, pe motiv că banii de investiții au fost utilizați la combaterea pandemiei COVID-19.
”Domnul primar Valerică Mihalcea se luptă pentru comuna lui și, tocmai pentru că a avut curajul să ceară autorităților județene să aloce fondurile necesare, a fost umilit, jignit, amenințat de un deputat PSD. Numai că PSD Bacău nu l-a umilit doar pe primarul Mihalcea, PSD umilește pe toți oamenii și toate comunitățile, prin acest comportament discriminatoriu de a nu da bani acolo unde sunt primari de la alte partide. Am tot atras atenția, în mai multe rânduri: banii și proiectele nu sunt ale PNL sau ale PSD, sunt ale comunităților și vin să rezolve nevoile oamenilor”, a declarat deputatul Ionel Palăr, președintele PNL Bacău, care, împreună cu deputatul Tudorița Lungu, a stat de vorbă cu oamenii din Gura Văii.
”Această practică, a umilirii oamenilor, a fost implementată de Dragoș Benea și continuată de actualul președinte al Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu. Când PSD-ul era la putere, personal, am avut mai multe intervenții în parlament, pentru alocarea de fonduri pentru reparații la podul peste Trotuș, la intrarea în Onești. Dragoș Benea n-a mișcat niciun deget, deși avea ministru al transporturilor din propriul partid, ba, o perioadă, chiar un ministru băcăuan al transporturilor. Acum, când guvernul liberal finanțează lucrarea pentru podul de la Onești, fiindcă așa este firesc, vine și se plimbă pe șantier și se laudă că este a lui. Dragoș Benea, de altfel, se laudă cu orice investiție, deși Autostrada Bacău-Brașov, podul de la Onești, centura Bacăului, drumul de la Gura Văii sunt toate ale oamenilor, ale comunităților. Nu le-a finanțat Dragoș Benea din buzunarul lui și nu pleacă nimeni cu ele acasă. Sunt bunuri publice, realizate din bani publici, așa cum este și DJ 119, care trece prin Gura Văii. Îl invităm să-și pună și aici pancarte cu «Drum realizat de CJ Bacău, președinte Dragoș Benea» și îl somăm să-i dea dispoziție lui Sorin Brașoveanu să dea bani și să finalizeze cei șapte kilometri de drum de la Gura Văii!”, a spus deputatul Tudorița Lungu. (sursa: comunicat de presă)
TUCU a zis
Da, tov. Benea l-a reabilitat din banii lui. Minciuni si propaganda proasta pt. prosti, din partea PSD-ului.
Crazy a zis
Toate aceste reabilitari se fac către buzunarele distinsilor domni. De unde sa mai ramana bani sa faca si o lucrare cum este prevazuta in corect . Imi este si silă sa ii mai vad prin ziare cum se lauda . „Am făcut, bla bla bla. La fel este la nivel de țară. Glume de autostrăzi are se deschis , etc
Piticul din bacau a zis
Lăsați ca vine PSD la primărie si va toarnă asfalt nou…?