Locuitorii din Filipeni, care așteaptă de 30 de ani ca DJ 241 B Pădureni – Godovana, cu o lungime de 15 kilometri, să fie modernizat și practicabil, au devenit bătaia de joc a PSD, afirmă PNL Bacău, într-un comunicat de presă.
”Toți locuitorii comunei își doresc să poată circula pe un drum asfaltat. De 30 de ani, de când PSD a tot condus Consiliul Județean Bacău am primit promisiuni la fiecare campanie de alegeri, că începe modernizarea, se face drumul. Acum lucrările au demarat, numai că sunt de foarte proastă calitate, în urma lor drumul se surpă, apar gropi și cratere, deși lucrarea nu este nici măcar finalizată. Pe de o parte se asfaltează, pe de altă parte se cârpește. Dacă tot se face investiția, ne-am dori să fie de la început una de calitate”, a declarat Ioan Berza, președintele PNL Filipeni.
Modernizarea DJ 241 B Pădureni – Godovana a fost prevăzută spre finanțare încă din 2017, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Atunci s-a semnat contractul de 34 de milioane de lei, între Ministerul Dezvoltării și Consiliul Județean Bacău, dar, până în februarie 2020, stadiul investiției nu trecuse de 14%. Odată cu apropierea campaniei electorale, firmele SC Bertoni Construct SRL, SC Mavgo Holding și SC Expres Construct TIS, apropiate de PSD Neamț, au început să lucreze, afirmă liberalii.
”Dacă la Gura Văii am văzut cum un drum s-a făcut praf imediat ce a ieșit din perioada de garanție, iar cei de la consiliul județean refuză să aloce fondurile necesare reparațiilor, doar pentru că primarul este de la PNL, aici avem un alt fenomen. Banii au fost dați către o comunitate condusă de un primar PSD, dar lucrările sunt îndoielnice. Dacă drumul se surpă, înseamnă că nu a existat un studiu geo sau acesta a fost realizat pe genunchi și nu a fost prevăzut din start pericolul alunecărilor de teren. Evident că oamenii au nevoie de drum, investiția trebuie realizată, dar nu oricum. Ministerul Dezvoltării nu trebuie să deconteze lucrări de proastă calitate și voi semnala acest lucru ministerului Dezvoltării, Ion Ștefan, căruia îi voi solicita să trimită Corpul de Control al Ministerului Dezvoltării la Filipeni, să vadă ce se întâmplă acolo”, a declarat deputatul PNL Tudorița Lungu.
„În timp ce președintele CJ Bacău, Sorin Brașoveanu, însoțit de europarlamentarul Dragoș Benea, fac poze electorale pe cele câteva șantiere din județ, în speranța că vor mai păcăli încă o dată alegătorii, nimeni nu pare interesat de calitatea lucrărilor sau de faptul că, la Gura Văii, la Filipeni sau la Răcăciuni, oamenii sunt în continuare umiliți și tratați cu dispreț de autoritățile județene”, mai afirmă PNL Bacău. (sursa: comunicat de presă)
Octavian a zis
Domnu.presedinte.cu pensile speciale a PS istilor cum rimane ?
Urrfaraplus a zis
Berza asta e ala de era fost presedinte la psd imbuibat pe la ocolul silvi, acum mare liberal?!
gigi a zis
Nu, e altul.
:) a zis
Opa, zdbc intoarce armele?!?
Cetatean a zis
Mai lăsați-ne cu aberațiile voastre și analizele voastre de partid slab! Nu ați făcut nimic ca opoziție ce sunteți in toată perioada de Guvernare! Stați și comentați de pe margine când orașul e plin de probleme! Nici nu aveți cu ce fapte ieși in fata decât cu critica fata de ceilalți! Trebuia sa luați măsuri dacă nu va convine, faceți reclamații, sesizări, mergeți pe str discutați cu oamenii! De vorbit e ușor dar faptele nu le pot face toți! Oamenii nu va vor vota doar pt critica, sau sa va pozați la Iași susținând proiectele lor!
Dan a zis
Acesta este PSD. Numai poze false si invrajbirea populatiei. Acum dau vina pe guvernul Orban desi au cerut relaxare. O sa ajungem la 1000 cazuri pezi in curand. Ciuma are culoarea rosie.