■ Primarul Sechelariu și președintele Chivorchian i-au dat dreptate lui Poenaru după „răzmerița” fotbaliștilor ■ Sechelariu l-a așteptat pe antrenor pînă la meciul cu Craiova, după care l-a contactat pe Țiți Dumitriu ■ Ghiță Poenaru și-a încasat jumătate din contractul de 75 de mii de dolari pe an
După ce se auzise la un moment dat că de antrenorul Ghiță Poenaru se interesează Gloria Bistrița și FC Onești, în cazul ultimei echipe, președintele Ion Marian dezmințind zvonul, microbiștii băcăuani au aflat zilele acestea de o a treia variantă, Petrolul Ploiești. Se pare că oficialii clubului retrogradat recent în divizia B s-ar fi interesat de serviciile lui Poenaru, care, zilele acestea, a încheiat conturile cu FCM Bacău, reziliind contractul de doi ani de zile pe care-l semnase în iarnă. Ghiță Poenaru nu a confirmat oferta, preferînd să spună că deocamdată nu știe unde se va duce. „Sînt în concediu și voi reveni în Bacău abia la sfîrșitul săptămînii. Nu știu cine s-a interesat de mine, însă eu nu am auzit nimic. Cîteva zile vreau să stau departe de fotbalul nostru, pentru că am avut un retur dificil din mai multe puncte de vedere”, ne-a declarat ex-antrenorul băcăuan. Ghiță Poenaru a părăsit FCM Bacău a doua zi după meciul de la Galați, pierdut de echipa condusă de el cu 2-1, în urma divergențelor cu fotbaliștii săi. În noaptea de după meci, majoritatea fotbaliștilor băcăuani au chefuit la nunta unui important personaj al lumii interlope, iar spre dimineață au hotărît să nu mai intre în cantonament în acea zi. Purtătorul de cuvînt al fotbaliștilor a fost căpitanul de echipă, Radu Ciobanu, acesta transmițîndu-i mesajul pe un ton mai mult decît hotărît lui Poenaru. Tehnicianul a rămas ferm pe poziție, însă, întîmpinînd refuzul lui Ciobanu, a preferat să plece de la echipă. Președintele de onoare al FCM Bacău, Dumitru Sechelariu, ne-a declarat că „jumătate dintre fotbaliști a hotărît să nu intre în cantonament, iar cealaltă nu a mai avut ce face și a făcut front comun cu prima.” Primarul Bacăului i-a dat dreptate antrenorului, însă, după cum afirmă, a așteptat un telefon de la Poenaru în următoarele zile , pentru a clarifica situația, însă acesta nu a mai venit. „Jucătorii au greșit, de aia au și fost sancționați cu o mie de dolari, însă nu am înțeles de ce Poenaru nu m-a sunat, să discutăm ceea ce s-a întîmplat. Probabil i-a fost rușine? Pînă la ora meciului cu Craiova am crezut că va reveni pe bancă, însă, după cum ați văzut, el a renunțat. Abia după aceea l-am contactat pe Țiți Dumitriu”, a continuat Sechelariu.
Președintele Gheorghe Chivorchian crede că nu se ajungea la o asemenea situație dacă fotbaliștii ar fi procedat cu mai mult tact. „La nuntă a fost și Ghiță Poenaru. Ar fi putut să-i spună acolo că ar dori să amîne data intrării în cantonament. Nu cred că Ghiță nu i-ar fi înțeles, pentru că este un om cu care se poate discuta. Ei însă au sărit peste etapa discuțiilor și, practic, i-au impus acest lucru. Au plătit scump această decizie”. Același președinte mai spune că înțelege tensiunea pe care au acumulat-o jucătorii după dificilele meciuri din retur, însă „Poenaru nu le-a vrut decît binele. După seria de victorii, între care cu Rapid și Dinamo, Ghiță a simțit că se apropie curba descendentă și de aceea a încercat să-i țină mai mult în cantonament, pentru a fi mult mai odihniți”.
Întrebat la acea oră dacă a fost lucrat de fotbaliști, Ghiță Poenaru a spus doar atît: „vedem la sfîrșit cine a avut dreptate!” Cum la sfîrșitul campionatului cei care plîngeau pe holul care duce la casierie erau fotbaliștii, e lesne de înțeles cine a avut dreptate.
Revanșă pe jumătate
Ghiță Poenaru a reziliat contractul cu FCM Bacău și chiar a încasat o mare parte din banii care i se cuveneau. Gheorghe Chivorchian ne-a declarat în urmă cu două zile că lui Poenaru i-au fost achitate în proporție de 80 la sută drepturile bănești, urmînd ca în următoarele zile clubul să-și achite datoria în totalitate. Ghiță Poenaru ar fi semnat pentru 75 de mii de dolari pe an, iar după rezilierea contractului, clubul i-a plătit 35 de mii de dolari, adică ceva mai mult de jumătate. Chiar dacă a părăsit echipa numai după jumătate de campionat, se poate spune că Ghiță Poenaru și-a luat revanșa față de club, termînînd campionatul pe locul al Vl-lea, cu ^1 la adevăr, după ce în iarnă preluase un -4 de la o echipă cu sumbre perspective, în condițiile în care urma să aibă un traseu dificil. Din păcate, speranțele lui Poenaru de a duce la bun sfîrșit un contract care începuse cu dreptul au fost dărîmate de niște fotbaliști care nu au mai putut rezista încă două săptămîni în cantinament. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns