Comisarul-şef Daniel Asanache, angajat la Corpul de Control al ministrului de Interne, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 3 ani cu suspendare. Decizia din 10 mai nu e definitivă. Pe 1 august 2022, pe e-mailul DNA a venit un mesaj, trimis de un om de afaceri din Bacău. Antreprenorul povestea cum e terorizat de un angajat al Ministerului de Interne. Polițistul îi cerea bani.
Autorul plângerii îl cunoscuse pe Asanache cu patru luni în urmă, la spital. Omul de afaceri a fost internat, iar poliţistul venise acolo, împreună cu tatăl său, la un control. Au intrat în vorbă, iar a doua zi s-au reîntâlnit în spital. În timp ce vorbeau, omul de afaceri, care avea o firmă de materiale de construcţii, a fost sunat de un furnizor, în legătură cu o comandă de 200.000 de euro.
Două săptămâni mai târziu, Asanache a început să-l sune pe WhatsApp, uneori şi de 15 ori pe zi, şi să-l bombardeze cu mesaje prin care îi cerea bani, spunându-i că e „într-un mega stres”, „în mega panică şi presat de timp”.
Intervenţia la şeful IPJ Bacău, Toader Buliga, şi audienţa din afara programului
Ca să-l determine pe omul de afaceri să-i dea bani, Asanache a identificat mai întâi nevoile acestuia. Soţia antreprenorului din Bacău lucra, la rându-i, în poliţie. Ofiţerul de la Corpul de Control al lui Bode a promis că va interveni la şeful Direcţiei de Operaţiuni Speciale din IGPR ca să o avanseze în grad.
„I-am spus că nu mă interesează, soţia mea era în concediu pentru creşterea copilului şi nu mai avea de gând să se întoarcă în sistem”, a declarat afaceristul, la DNA. El recunoaşte că i-a mărturisit lui Asanache că avea o altă urgenţă: fusese „ţepuit de un cumătru” cu 40.000 de euro, la cumpărarea unei maşini, iar poliţia, unde făcuse plângere, nu avansa deloc cu dosarul.
Ofiţerul de la Corpul de Control a intrat imediat în acţiune: a luat legătura cu șeful IPJ Bacău, iar pe 20 iunie 2022 i-a trimis afaceristului un mesaj cu datele de contact ale acestuia. În vara anului trecut, în fruntea IPJ Bacău era comisarul-şef Toader Buliga, care acum conduce IPJ Botoşani. El l-a primit în audienţă pe afacerist „la câteva minute după apel, în afara programului de lucru”, subliniază judecătorul de la Tribunalul Bucureşti.
Audiat ca martor, comisarul-şef Toader Buliga a declarat că îl ştia pe Asanache din 2018, când a lucrat și el la Corpul de Control. Pus să explice vizita afaceristului în biroul său, Buliga a susţinut că el primeşte în audiență pe oricine şi oricând. El a mai spus că l-a sfătuit pe bărbat să facă o reclamaţie sau să se adreseze Parchetului.
Poliţist: „Nu mă lăsa cu ochii în soare. Îţi voi fi recunoscător toată viaţa”
După ce l-a ajutat să ajungă la şeful IPJ Bacău, Asanache i-a cerut afaceristului să-i plătească factura de la telefonul mobil. Potrivit probelor depuse la DNA, pe 14 iulie el îi scria bărbatului: „Auzi, dacă poți, trimite pe cineva de la tine de la firmă, măcar să mă ajuți azi cu factura de la telefon, în valoare de 3.700 de lei, că mâine îmi blochează serviciile, şi pentru restul, discutăm zilele astea”.
Cum afaceristul nu s-a grăbit să onoreze comanda, ofiţerul de la Corpul de Control al lui Bode a insistat, iar pe 25 iulie, el a trimis următoarele mesaje:
(09:59:58): Te rog din suflet să mă ajuți azi, până la 12.00, că sunt disperat
(10:01:35): Nu mă lăsa cu ochii în soare
(10:02:01): Aștept să mă suni
(10:02:31): Te rog din suflet
(10:02:45): Îţi voi fi recunoscător toată viaţa
(10:04:35): Știu că ești foarte prins, dar sunt mega disperat
O săptămână mai târziu, bărbatul din Bacău l-a denunţat pe Asanache la DNA şi a colaborat cu anchetatorii, care au pus la cale un flagrant delict.
Afacerist: „Doi și un sfert? Da cine-s ăia?”
Pe 2 august 2022, Asanache a discutat cu afaceristul pe WhatsApp şi i-a cerut 15.000 de lei, pentru a-l ajuta cu dosarul despre care acesta îi povestise, unde poliția nu se mișca – „țeapa cu mașina”. „Îţi voi fi mega recunoscător şi voi avea grijă de tine, din toate punctele de vedere”, promitea poliţistul. A doua zi, cei doi s-au întâlnit la o benzinărie de lângă Voluntari.
Afaceristul avea tehnică de interceptare pe el, iar convorbirea lor a devenit probă în dosarul DNA:
Daniel Asanache: O să-mi vină și cu cei de la Doi și un sfert…
Afacerist: Scuză-mă… De la Doi și un sfert? Da cine-s ăia?
Daniel Asanache: S.I.P.I.! S.I.P.I.! S.I.P.I. (Serviciul de Informații și Protecție Internă – n.r.)!
Afacerist: A!
Daniel Asanache: S.I.P.I.! Eu sunt bine cu oamenii de aici, de la Direcția Generală de Protecție Internă (D.I.P.I. – n.r.).
Afacerist: A! Am înțeles!
Daniel Asanache: Ai înțeles? Așa că…
Afacerist: A! Am înțeles!
Daniel Asanache: Ai înțeles?
Afacerist: Crezi că ai putea să rezolvi treaba…
Daniel Asanache: Chiar mâine mă văd cu omul! Mă văd cu unu de la D.I.P.I.
Afacerist: Da? Daniel Asanache: Da!
Afacerist: Am înțeles!
Daniel Asanache: Trebuia să mă văd astăzi, da m-a… am anulat, că m-am dus cu fiu-miu să-i fac vaccinu de 5 ani…
După ce a primit banii, într-o pungă neagră de plastic, poliţistul i-a spus afaceristului „Sărut mâna mult!” şi apoi a fost arestat.
Explicaţia ofițerului: „Totul a fost o provocare polițienească”
La DNA, dar şi în procesul ce a urmat, Daniel Asanache s-a declarat nevinovat şi a explicat că el ceruse acei bani cu împrumut. „Aveam niște datorii, din cauza creșterii ROBOR, dar și din cauza unor probleme de sănătate ale soacrei”, a spus poliţistul.
Judecătorul de la Tribunalul Bucureşti a decis însă că din probele aflate la dosar rezultă vinovăția lui Asanache. Ofițerul a fost condamnat, pentru trafic de influenţă, la 3 ani cu suspendare.
Decizia, care nu este definitivă, a fost atacată de procurorii DNA, dar și de Daniel Asanache, iar dosarul va ajunge la Curtea de Apel Bucureşti.
Citeşte întreaga ştire: Cum lua bani în pungă un ofițer de poliție din Corpul de Control al ministrului Bode: „Eu sunt bine cu oamenii de la Protecție Internă și îi fac din pix pe funcționarii din provincie”
atn a zis
„Judecătorul de la Tribunalul Bucureşti a decis însă că din probele aflate la dosar rezultă vinovăția lui Asanache. Ofițerul a fost condamnat, pentru trafic de influenţă, la 3 ani cu suspendare.”
…adica i-a dat doua linii la palma si l-a pus sa promita ca nu mai face….
Asta da justitie!
Mihai a zis
Fac altii puscarie pentru mult mai putin….intradevar merita pensii speciale, specialii astia stresati de deciziile astea greu de luat.
Isidor a zis
Acest individ, fost sef la Bacau,trebuia arestat odata cu cel de la Bucuresti.Si-a asumat totul pentru prietenul lui.De ce el a fost scos basma curata?
Costy a zis
Pedepse date cu multa indulgenta de instantele noastre in cazul politistilor. Cu mainile murdare sunt multi angajati ai Politiei Romane.