Polițiștii locali din Bacău au surprins un bărbat, în vârstă de 59 de ani, în momentul în care sustrăgea telefonul mobil unei altei persoane, care se afla la cumpărături în Piața Centrală.
„În data de 09.02.2023, în jurul orei 10.30, polițiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică și Evidența Persoanei aflați în serviciu patrulare în Piața Centrală au surprins o persoană de sex masculin în timp ce sustrăgea telefonul unei alte persoane aflate la cumpărături.
Cele două persoane implicate au fost conduse de polițiștii locali la sediul Poliției Locale în vederea identificării și întocmirii actelor procedurale.
Documente de constatarea infracțiunii flagrante de furt, faptă prevăzută și sancționată de art. 228 din Codul Penal, împreună cu făptuitorul R. N. în vârstă de 59 ani, din Bacău, au fost predate lucrătorilor Secției 2 Poliție Bacău pentru continuarea cercetărilor”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Bacău.
Pe această cale Poliția Locală a Municipiului Bacău recomandă cetățenilor să manifeste o atenție sporită la gestionarea bunurilor de valoare în locurile aglomerate ( piețe, autobuze, manifestări diverse etc.), pentru a evita situațiile în care pot deveni victime ale infractorilor.
George a zis
Mare realizare . Pe cei care vând telefoane fake nu ii prind :))
Bobitz a zis
Destul de isteti astia de la Politia Locala, ‘oamenii legii’ :))))) , ai putea face un serial inspirat din activitatea lor zilnica, Las Fierbinti ar fi minciuna…