• verificările s-au soldat cu amenzi mai ales în zona barurilor și discotecilor
Polițiștii de la Biroul Poliției Rutiere din Onești au aplicat în week-end 265 de amenzi contravenționale, valoarea acestora ridicîndu-se la 46 de milioane de lei. Cele mai multe amenzi le-au primit conducătorii auto care n-au respectat viteza regulamentară, 91 la număr, iar în alte 44 de cazuri s-a constatat că șoferii nu foloseau în timpul mersului centurile de siguranță. În aceeași perioadă au fost reținute șase permise, pentru conducere sub influența alcoolului, neacordarea priorității sau efectuarea manevrei de depășire în situații interzise.
Polițiștii au desfășurat acțiuni și pentru temperarea șoferilor cu mașini luxoase, care încearcă să-i impresioneze pe ceilalți participanți la trafic cu automobilele lor, dar care încalcă regulile de circulație. Și zonele foarte frecventate pe timp de noapte din oraș, cum ar fi cele unde se află discotecile sau barurile, s-au aflat în atenția angajaților de la Poliția Rutieră. În urma controalelor efectuate în aceste zone, polițiștii au aplicat 25 de sancțiuni în urma controalelor cu aparatul radar. În zilele următoare, polițiștii oneșteni și angajații primăriei vor ridica mașinile abandonate pe raza municipiului Onești. Proprietarii acestora se vor alege și cu amenzi între două și cinci milioane de lei. (Romeo SĂLBATECU)
Lasă un răspuns