Poliţiştii rutieri băcăuani le-au oferit șoferilor de tir-uri, staționați în trafic din cauza condițiilor meteo nefavorabile, alimente şi sfaturi preventive.
Activitatea a avut loc pe DN 2-E 85, în zona de trafic restricționat, în contextul înregistrării fenomenelor meteo negative de zăpadă și viscol, de pe raza județelor Neamț, Iași și Botoșani.
Recomandările polițiștilor, pentru ca drumul până la destinaţie să fie cât mai sigur, au fost însoțite, pe lângă sfaturile transmise, de sandwich-uri, cafea şi ceai cald.
Astfel, pentru a vă încheia deplasările fără evenimente nedorite, Poliţia Bacău recomandă:
- înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor;
- adaptaţi viteza permanent la condiţiile de drum (carosabil umed, acoperit cu zăpadă, gheață sau polei,trafic aglomerat);
- păstraţi o distanţă suficientă pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile;
- folosiţi corespunzător sistemul de iluminare/semnalizare pentru a vedea şi a putea fi văzuţi în trafic;
- evitaţi crearea ambuteiajelor;
- echipați corespunzător autovehiculelor cu anvelope de iarnă
- Porniţi motorul şi sistemul de încălzire aproximativ 10 minute la fiecare oră, pentru menţinerea căldurii în interior. Se recomandă ca, atunci când motorul este în funcţiune, să deschideţi uşor un geam pentru ventilaţie, evitând în acest fel inhalarea monoxidului de carbon;
– Curăţaţi periodic zăpada de pe ţeava de eşapament;
– Mişcaţi-vă pentru a vă menţine organismul cald, evitând extenuarea;
– Consumaţi lichide pentru evitarea deshidratării organismului.
Activitatea polițiștilor a fost realizată cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor – Consiliul Teritorial Bacău.
Lasă un răspuns