În această seară, ca urmare a intrării în vigoare a avertizării meteorologice COD PORTOCALIU, echipajele operative din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău desfășoară recunoașteri în teren, în vederea identificării potențialelor situații de urgență care pot apărea.
Astfel, personalul din cadrul detașamentelor de pompieri Bacău, Onești, Moinești și a Stației de Pompieri Podu Turcului a fost suplimentat, iar în prezent s-au constituit echipaje mixte, formate atât din pompieri cât și din inspectori de prevenire, în vederea executării recunoașterilor în teren.
Pe parte operativă, sunt verificate cursurile de apă, precum și zonele cunoscute ca fiind predispuse inundațiilor. De asemenea, inspectorii de prevenire verifică asigurarea fluxului informațional, respectiv instituirea permanenței la nivelul primăriilor, precum și informarea preventivă a populației.
Îndrumăm cetățenii ca în cazul creșterii debitelor pe râuri sau pârâuri să nu traverseze cursurile de apă și să se mențină la distanță de maluri.
Locuitorii din zonele vizate trebuie să ia măsuri preventive, cum ar fi curățarea șanțurilor și a rigolelor pentru a facilita scurgerea apelor pluviale.
În cazul vântului puternic, să evite trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate.
Conducătorilor auto le recomandăm să evite deplasările în zonele afectate de inundații sau vizate de avertizări meteo și să se intereseze din timp asupra stării vremii atunci când intenționează să plece la drum.
Până în acest moment, în județ nu sunt probleme raportate.
Vom reveni cu informări în funcție de dinamica misiunilor și a manifestărilor hidro-meteorologice.
– ISU Bacău
pompierii servanti a zis
Si noi pompierii servanti, autorizati de la lidl, lucratori comerciali de fapt, suntem la datorie si am pregatit apararea magazinului de pe stefan cel mare, fiindca a fost anuntat de la isu ca poate sa curga apa de la canalul bistrita catre magazin si parcarea de aici.
#vizitiu-brailean a zis
Felicitari! Wti facut exact ce scrie in fisa postului!
IRINEL FONTA a zis
In acest context, LIDL Stefan cel Mare fiind la mai bine de o suta de metri de malul Bistritei, inseamna ca blocul construit de catre botosaneni in Stefan cel Mare, Avanera parca ii spune, are nevoie de pompieri locatari, dat fiind ca are parcarea sub bloc, iar blocul va fi la 50 de metri de mal. Cum le cheama pe vitele care au aprobat o asemenea tampenie, parcare subterana sub nivelul apei care se afla la cateva zeci de metri ?!