Ne-a fost dat să avem politicieni bravi, care au murit ca stejarii, în picioare. Demult, în vremuri apuse. Acum, de când cu votul universal, trebuie să ne mulțumim cu puțin. Ăsta-i gustul cu care am rămas într-o după-amiază de duminică, alături de PDL. Delegații băcăuani ce vor merge la Convenția Națională au fost îngrămădiți în fosta popicărie destinată lui Ceaușescu, la Casa de Oaspeți. Oamenii ar fi vrut să se adune într-o sală mai potrivită, dar fostul lor deputat Mihai Banu i-a alungat. Mai nou, e director apolitic, nu vrea să se interpreteze și cântă subțirel, ca un bariton proaspăt castrat. În fine, s-au adunat oamenii cum au putut și l-au ascultat pe Vasile. După aia, pe Theo, Gheorghe, Traian Răzvan și alți susținători de-ai actualului președinte național al PDL.
Discursuri anti-Putere, mici – minuscule înțepături la adresa Elenei și a Monicăi. Nimic pe față despre conflictul din PDL. Aluziile la poșete, caschete și alte accesorii vestimentare sunt mai mult de nivelul grădiniței. La urma urmei, Vasile Blaga nu se bate acum cu Ponta și nici cu Antonescu, dușmancele lui de moarte sunt orfelinele lui Băsescu, Udrea și Macovei. Despre ele a vorbit prea puțin, pentru că „există viață și după Convenție”. Zău? Adică ne dăm la gioale cum putem, ne ardem prin ziare, ne înfigem pumnale pe la spate, dar suntem niște deosebiți, niște distinși politicieni de pension.
Ca ziarist, am fost mereu prudent cu termenul de „scandal”. Chiar nu consider că o dispută verbală, fie ea și virulentă, poate fi astfel catalogată. Prefer ca politicienii să aibă un comportament natural conflictual, să nu-și menajeze adversarii cu nicio ocazie potrivită. Adversarii nu trebuie să se certe, de exemplu, la Ziua Națională, dar măcar când se-adună să dezbată să-și spună în față tot. Să-și arunce adevărurile unul altuia, să-și verse năduful.
Fără ceartă politică, fără argumente, nu poate exista progres în niciun partid, cu atât mai puțin în Opoziție, unde trebuie să câștige oamenii care au ceva de spus și chiar o spun. Cât curaj i-ar fi trebuit ieri lui Blaga să-i spună lui Gabriel Berca „marș, mă, că te-am adus în partid, ți-am dat funcție și tu mă vinzi la tarabă?!”. Sau ce i-a lipsit lui Berca să-i răspundă „marș tu, buldogule, că dacă era după tine eram noi în USL, nu liberalii!”?
Din păcate, pădurile le-am tăiat, nu mai avem stejari falnici, iar marii oameni de stat ne-au murit prin pușcăriile comuniste. Dar ne distrăm cu popice.
Lasă un răspuns