Părăsind absida scenei, publicistul buhușean Aurel Zgheran coboară de această dată în arena sportivă sau în cotidianul vieții presărate cu clipe de glorie personală, fapt ce a dus la realizarea unui al doilea volum de „portrete în cuvinte” adunate sub titlul „Oameni de valoare – creionări afective”. Ca și în „Absida scenei”, autorul împletește interviul cu eseul contemplativ care aduce în mijlocul său personaje reale, „oameni de valoare” după cum îi numește. Dovedind un pronunțat patriotism local, Aurel Zgheran aduce în lumina paginilor sale, pe lângă personalități naționale și nu numai, ca Ivan Patzaichin, Grigore Vieru, Cristian Țopescu ori Ilie Năstase, pe băcăuanii Nadia Comăneci, Mihai Chiuaru, Narcisa Lecușanu, cu nimic mai prejos în acest top „sui-generis”. Cartea poate fi achiziționată de la chioșcurile Ziarului de Bacău. (L.M.)
Lasă un răspuns