Despre medicul veterinar George Doboseru, proaspat numit director al unei foarte cunoscute firme din domeniul distributiei de medicamente pentru uzul veterinar, se poate spune ca e frate cu muntii. De cind se stie, i-a placut sa se „relaxeze” facind drumetii, uneori epuizante, prin muntii României. Una dintre acestea, ceva mai deosebita prin evenimentele care au marcat-o, s-a petrecut exact la finalul facultatii. „Am avut de ales intre a petrece la bachetul de sfirsit de facultate si a merge intr-o excursie, mai de durata, prin tara. Bineinteles ca am ales a doua varianta, povesteste directorul Doboseru. Asa am plecat intr-o excursie, cu citiva colegi, la munte, in zona Bicaz. Acolo, ne-am imprietenit cu un cuplu din Bucuresti, de altfel, cam singurii care rezistasera unei furtuni pe munte, restul fugisera cu corturile pe la cabanele din zona”. Cum studentii nu sint dusi prea des la biserica, cei trei proaspeti medici veterinari s-au gindit sa faca o farsa tinerei domnite din anturaj, „de asfalt”, cum le place pasionatilor de natura sa le zica orasenilor. „Tipa avea un rucsac in care purta doar niste ciorapei, nimic altceva. Asa ca am decis sa ii marim greutatea bagajului, pentru a simti si ea cum e sa mergi la munte. Am oprit la o stina, unde si daca nu vroiai, tot te simteai cu 100 de ani in urma. Imi amintesc ca acolo era un tinc cam de un metru inaltime, care invirtea, intr-un cazan de facut casul, cu o lingura de lemn, aproape dubla ca marime fata de el. Am inceput sa-i bagam in cap femeii ca mai sanatoasa hrana ca pe aici nu va gasi in tot Bucurestiul. Asa am convins-o sa cumpere vreo cinci kilograme de cas pe care sa si-l transporte singura, in rucsacul cu sosete”, mai povesteste George Doboseru. Bucuresteanca nu doar ca nu a refuzat, dar a si carat pretiosul bagaj pe toate traseele pe care le-au parcurs excursionistii nosti, fara sa faca vreun moft. Si asta cu toate ca, dupa citeva zile de stat in bagaj, casul incepuse sa capete un miros nu tocmai atragator.
Lasă un răspuns