Povesti de stranieri: „Am ajuns doi straini, dar nu stim din ce tara”

– in miezul unor aparente povesti de succes ale celor care s-au decis sa plece la munca in strainatate stau, de multe ori, drame ascunse – Felicia si Bogdan, doi tineri din Bacau, plecati aproape cinci ani in afara, s-au hotarit sa-si spuna povestea

Felicia si Bogdan, din Bacau, si-au unit destinele in urma cu noua ani. Au hotarit, la scurt timp, sa plece in strainatate, pentru ca, au crezut ei atunci, acolo isi vor putea imbunatati situatia financiara. Spusele celor citiva prieteni plecati in afara, mai exact in Italia, si promisiunea ca vor gasi acolo „raiul pe pamint”, a incurajat cu atit mai mult tinara familie bacauana, in luarea deciziei. „Era in 2002. Aveam o situatie buna aici, la Bacau. Eram angajati amindoi la firme de renume, eram bine platiti si aveam casa noastra”, a inceput povestea, Bogdan. „Totusi, spiritul de aventura si idealismul specific virstei de 20, respectiv 22 ani, cit aveam atunci, ne-a indemnat sa lasam totul balta si sa ne luam viata in miini, cum se spune”, a continuat acesta. Asa se face ca amindoi au fugit in Italia, in orasul Reggio Calabria, unde erau asteptati de prietenii lor. Acestia le-au oferit sprijin, dar doar pentru citeva zile. „Ne-au ajutat, dar doar in prima faza. Ne-am gasit de lucru imediat, eu ca ajutor de bucatar, iar Bogdan in constructii si la cules de portocale”, marturiseste Felicia. Pentru munca prestata, spune familia, „salariile” erau insa mult mici decit se asteptau. Dupa patru luni au reusit, prin altcineva, sa plece in Anglia. „Plecarea a fost ilegala. A fost riscant, un cosmar peste care am reusit insa sa trecem si am ajuns astfel in Londra”, isi amintesc tinerii.

„Am slabit 12 kilograme intr-o luna si plingeam in fiecare zi, printre cearsafuri”

Nici in Capitala Marii Britanii, norocul nu a fost de partea tinerilor. Aici, sotul si-a gasit de lucru ca spalator de vase intr-un hotel, pe un salariu de mizerie. Dupa o luna de cautari asidue, Felicia a fost, si ea, „rasplatita” cu un job. „Ma angajasem camerista, intr-un alt hotel. Intr-o luna, am slabit 12 kg si plingeam zilnic, intinzind si impaturind cearsafuri”, spune, cu un nod in git, tinara bacauanca. Depresia se accentua de la zi la zi, chiria pentru casa in care locuiau fiind foarte mare, cu mult mai mare decit putea tinara familie duce. Felicia a rezistat la job sase luni, iar Bogdan, doua. A urmat o perioada de schimbare a mai multor locuri de munca, ilegal. In cele din urma, cei doi tineri au reusit sa se angajeze cu acte, pe salarii bunicele, ea intr-o curatatorie industriala, el la o firma de constructii. „Incepusem sa ne punem pe picioare. Au fost trei ani in care am muncit enorm. Nu prea am stiut ce e aceea distractie, iesirile cu putinii prieteni pe care ii aveam rezumindu-se la cite un concert o data la citeva luni. Ajungeam cu munca si la 130 de ora pe saptamina, dar macar eram platit pentru ceea ce faceam”, isi aminteste Bogdan.

„Nu mai stim unde e acasa”

In urma cu aproape doi ani, tinerii s-au intors in tara. Decizia a fost luata si pe fondul venirii pe lume a micutei Irina, dar si pe fondul schimbarii situatiei de acolo. Revenirea in tara nu s-a dovedit a fi insa, nici ea, usoara. „Cind am plecat, in 2006, la sfirsit, strinsesem niste bani care, credeam noi, ne vor ajunge pentru a trai bine aici, pe termen lung. Noi nu am realizat, insa, ca in toti acesti ani, in Romania s-au produs niste schimbari”, povesteste Bogdan. Au incercat sa puna pe picioare o afacere care a esuat insa. In plus, marturisesc amar cei doi tineri, si-au dat seama ca nu mai stiu de care lume apartin. „Nu ne mai gasim locul. Casa noastra nu mai este nici acolo, nici aici. Prietenii care credeam ca-i avem aici s-au indepartat de noi si probabil ca si din vina noastra. Ne-am instrainat si ne este greu, foarte greu sa ne facem acum noi prieteni”, spun tinerii. „De fapt, asta este cel mai dureros pentru noi. Nu stim de care lume apartinem”, spune Bogdan, surizind usor ironic. El incepe astazi, dupa doi ani de cautari, serviciul si amindoi incearca acum sa recupereze ceea ce au pierdut in Anglia: absolvirea unei facultati. „Nu mai stim ce e bine si ce nu, dar vom continua sa mergem mai departe. Tot ce putem spune este ca nicaieri nu e asa cum se spune. Am ajuns doi straini, dar nu stim din ce tara”, isi incheie, familia, povestea.

Statistici clare cu privire la romanii plecati la munca in strainatate nu exista. Potrivit vicepresedintelui Asociatiei italiano-romana „Fratia, Gabriel Miron, in zona Torino din Italia s-ar afla circa 120.000 de persoane, iar in Piemonte, tot in Italia, sint alti 240.000 de bacauani. De asemenea, se estimeaza ca 40% din romanii plecati in Londra, Marea Britanie, sint bacauani. Singurele statistici oficiale vin din partea Inspectoratului Scolar Judetean de unde reiese ca, in municipiul Bacau, 4.473 de copii din 31.236 inscrisi in invatamintul preuniversitar la nivelul anului scoal 2008 – 2009, au unul sau ambii parinti plecati la munca in strainatate.