Prefectul Lucian Bogdănel a invitat Corpul de Control al ministrului Dezvoltării la Rezerva de apă pentru o verificare „amănunțită”. Reprezentantul Guvernului afirmă că lucrările la investiția finanțată de Ministerul Dezvoltării nu sunt finalizate, recepționate și nu s-a făcut punerea în funcțiune a instalației. În replică, reprezentantul constructorului afirmă că lucrarea este finalizată, iar umplerea instalației s-a terminat sâmbătă dimineață.
„În iunie 2019, după finalizarea proiectării, s-a dat ordinul de începere a lucrărilor, ce prevedea un termen de execuție de 12 luni. Cu alte cuvinte, lucrarea trebuia finalizată şi pusă în funcțiune încă din iunie 2020. Ne aflăm în 2022, la 3 ani distanță de la începerea lucrărilor, şi rezerva de apă – deşi plătită de Primărie – nu furnizează apă băcăuanilor, în conformitate cu obiectivele şi obligațiile contractuale. Dacă ar fi funcționat, populația ar fi avut apă la robinete”, a declarat prefectul Lucian Bogdănel.
„Miercuri, am discutat cu domnul ministru Cseke Attila, aducându-i la cunoştință situația din Bacău şi înaintându-i – în cursul zilei de joi, 3 februarie – solicitarea (fundamentată) de a trimite o misiune a Corpului de control la Bacău, pentru o verificare amănunțită a obiectivului de investiții «Rezerva de apă», finanțat de Ministerul Dezvoltării cu aprox. 20 milioane lei”, a afirmat prefectul.
Prefectul a mai dezvăluit că, în proiectul de Buget local pe anul 2022, care va fi votat luni de Consiliul Local Bacău, „Rezerva de apă” figurează ca obiectiv de investiții „în continuare”, Primăria alocând 50.000 lei pentru continuarea lucrărilor în acest an.
„Dacă rezerva a fost «predată» operatorului CRAB, aşa cum susține conducerea Primăriei, de ce obiectivul figurează la investiții «în continuare», în bugetul pe anul în curs? SIMPLU. Pentru că Rezerva de apă: nu este finalizată, nu este recepționată, nu este pusă în funcțiune”, a mai afirmat prefectul județului Bacău.
Brîndușoiu (Branpis): „Nu sunt probleme!”
Pentru Ziarul de Bacău, Dan Brîndușoiu, administratorul Branpis SRL, constructorul rezervei, a declarat că s-a finalizat umplerea instalației, iar apa a ajuns până la stația CRAB de la Barați. S-a injectat clor și se face spălarea conductei, urmând ca luni, 7 februarie 2022, DSP să preleveze probe pentru analize. „Nu a fost nicio problemă la umplerea instalației, ieri s-au reglat pompele mari de la Gherăiești. Cum am mai spus, totul e «țiplă»!”, a precizat Brîndușoiu.
După ce DSP finalizează analizele, procedură care va dura 72 de ore, apa va putea fi preluată de instalațiile CRAB și livrată populației, a mai spus reprezentantul Branpis.
Gaina a zis
Totul e țiplă în Bacău.
Oițele băcăuane au aflat ca începând cu ianuarie 2022 CRAB-ul factureaza canalizarea 100% din consum fata de 90% cât era pana acum? Ce înseamnă asta? Pai CRAB-ul considera ca 100% din apa livrata unui client ajunge în canalizare. Adică ca nimeni nu folosește nicio picătură pt spălat pe jos, pt preparare mâncare, pt udat florile, etc. Spor la plătit.
Că tot veni vorba de preturi, știți cât e taxa pt gunoiul menajer la Roman? 3 lei de persoana pe an. Niște saraki, oițele băcăuane plătesc 122, ca-și permit.
Duoamna Nina va trimite pupici.
Cocosul a zis
Gaino, Romanul este deja in alt secol. Nu mai vorbesc despre Suceava ori, Doamne fereste, de Iasi. 3 lei gunoiul este un pret corect al unui sistem care intelege starea financiara a cetateanului roman si ii respecta optiunile si posibilitatile.
Bacaul a ramas de mult in preistoria administrativa. Onestiul e mult in fata. Moinestiul la fel. Bravo lor. Aici, vorba cuiva, avem garaje daramate si parcari plutitoare, blocuri pe spatiile verzi si parcuri lasate un paragina. Ce n-avem ? Apa la robinete. Deseori.
HUUU a zis
Panaramo!!! Cum sa iesi cu declaratii de presa ca este „tipla”??? Ce este tipla mah? Vila ta? Masina ta? Luate pe langa aceasta lucrare? De luni seara stam fara apa dar avem rezerva de apa tipla care nici macar luni nu va fi functionala pt noi, prostimea. Trebuie avizata si de DSP + altii, si cand va curge apa la robinet de pe teava de la rezerva de apa? NICIOADATA!
Salvamarul a zis
Curat murdar, coane Fanica! Totul e OK, toate functioneaza, dar apa venita pe „tzava lu’ Necula” nu se vede, nu se simte. O fi ea apa inodora si incolora, dar totusi ar trebui sa-si faca simtita prezenta la Barati, daca ar fi sa ne luam dupa administratorul Branpis. Concluzia mea, „tzava lu’ Necula” e un cartof fierbinte pe care toti il paseaza de la unii la altii. Daca receptia nu e facuta si nu sunt semnate actele, „tzava lu’ Necula” e tot la constructor, iar beneficiarul, recte Primaria Bacau ar fi trebuit pana la ora asta sa faca demersuri pentru lamurirea lucrurilor. Impresia mea este ca Primaria si constructorul incearca sa bage pe gat companiei CRAB aceasta lucrare nefinalizata, dupa care Dumnezeu cu mila. Golanie la drumul mare care ar trebui penalizata conform legilor in vigoare, pentru ca legi sunt, vointa organelor lipseste cu desavarsire
Mihail a zis
Demisia, Chiper! Demisia, ADIB!
EL CAPONE a zis
Domnule PREFECT cat ai fost in diferite AGA, la diferite societati din Bacau, ia sedinte scote-ai numai prostii pe gura, apoi ai plecat la biroul euro Benea, ai venit acum ca PREFECT, pune mana la treaba alaturi de IVANCEA si VIZITEU, si scoate=ti acest oras din RAHAT. cred ca a trecut perioada VRAJELII lui BENEA , AJUNGE. Ridica=ti BACAUL.
mecanicul de utilaje grele a zis
De la Ministerul Dezvoltarii vor veni in control niste juristi si economisti. Constructorul nu a mai facut lucrari de aductiuni de apa niciodata, nu are capacitate tehnica si are multe lucrari anterioare unde a dat rateuri. Inspectoratul in Constructii este inexistent unde este doamna Enache. Primaria nu verifica unde este domnul primar. CRAB este condusa de niste politruci. Un lant intreg de nepasare a conducatorilor institutiilor publice, amestec de coruptie, incompetenta, spagi.