Un număr de 320 de elevi, sportivi și antrenori au primit ieri premii totale de 100.000 de euro de la Consiliul Județean Bacău. „Aceștia sunt personificarea celor doi piloni principali care contribuie la devenirea și afirmarea umană: educația și sportul”, a declarat președintele Valentin Ivancea.
Pe de o parte ÎNVĂȚĂMÂNTUL, zona de cunoaștere- elevii merituoși care au obținut media 10 la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat, respectiv premii la olimpiadele școlare, iar pe de altă parte SPORTUL – reprezentat de antrenorii și sportivii din județul Bacău, cu performanțe deosebite la competițiile naționale și internaționale.
Cele două componente, învățământul și sportul sunt congruente, așa cum confirmă și vechiul adagiu latin „Mens sana in corpore sano” – Pentru a avea o minte sănătoasă trebuie să avem un corp sănătos!
Ne dorim ca voi, dragi elevi și sportivi, să aveți rezultate, să pășiți spre excelență, iar una dintre obligațiile noastre este de a vă încuraja și susține. În acest sens, așa cum m-am angajat încă de la festivitatea de anul trecut, am majorat cuantumul valoric al premiilor, anul acesta valoare totală fiind de 525.000 lei (peste 100.000 euro).
Felicit părinții, profesorii, directorii și antrenorii pentru strădania și eforturile pe care le depun pentru ca acești tineri să facă performanță. În spatele fiecărei reușite este cu siguranță o familie implicată, dascăli dedicați acestei profesii și multă muncă.
Vă asigur de prețuirea și susținerea mea și a Consiliului Județean Bacău!
– Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău
edi a zis
asta in timp ce de la municipiu usereu si aia care i-au votat isi bat joc de copii si de elevi. bine, isi bat joc de oricine ca asa e cu hastagul. batrani, biserica, copii, astea sunt impedimente in calea hastagului
Gabriela Otelita a zis
Pacat ca nu aveti in intentie sa premiati sportivii cu dizabilitati ai Bacaului care au multiple medalii si participari la concursuri.
Anul 2023 la Berlin, 2 tineri cu sindrom Down vor reprezenta Romania la bocce. Anul acesta 2 inotatori au luat aur si argint la Campionatul National de natatie Special Olympics.
Pacat, mare pacat ca nu aveti ochi pentru acesti campioni si realizarile lor nu stau alaturi de succesul celorlalti sportivi.
Generația altfel a zis
Ups@ !bine punctat.cei mai deosebiți COPII! Dar din pacate nu sunt observați de mai marii județului !
Bogdan a zis
Pff, la Primarie niste premii pentru olimpici, la CJ alte premii pentru ALTI olimpici.
Are Bacaul atat de multi olimpici incat isi permit politicienii sa ii imparta intre ei? Serios?!?!
PS: e jenant ca sa ai liste la care profesorii sa primeasca premii in bani, dar elevul olimpic nu!!!
Cine, unde? Simplu – trebuie un jurnalist care sa compare listele de olimpici + profesori vs listele de plata la ISJ.
Noapte minții!