În contextul tragediei petrecute sâmbătă seara la SJU Neamț, Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, alături de Adrian Popa, managerul Spitalului Județean de Urgență Bacău, a verificat sistemele de siguranță anti-incendiu.
Tragedia petrecută la SJU Neamț m-a marcat profund – și Consiliul Județean Bacău are în administrare un spital aflat în prima linie a luptei împotriva pandemiei.
Cred că ce s-a întâmplat la Piatra Neamț arată că sistemul sanitar și-a atins limitele: spitalele sunt supraîncărcate, personalul medical suprasolicitat, resursa medicală specializată – insuficientă în raport cu creșterea exponențială a numărului de cazuri ajunse în ATI-uri.
Practic, numeric avem același personal medical, în timp ce cazurile Covid19 s-au multiplicat de câteva ori.
Am propus la mijlocul acestei săptămâni un plan integrat de asistență medicală, la nivelul județului Bacău, cu măsuri concrete care să asigure, în principal: creșterea capacității de preluare și spitalizare a cazurilor Covid19, prin asigurarea de noi locuri; asigurarea personalului medical specializat pentru deservirea acestor noi capacități medicale.
Fără o viziune integrată la nivel de județ, în care resursa materială și cea umană să fie corelate, nu vom fi eficienți în combaterea pandemiei – sistemul medical, întins la maxim cum e acum, va înregistra noi sincope, iar până la colaps nu mai e decât un pas.
Am verificat astăzi, alături de managerul SJU Bacău, sistemele de siguranță anti-incendiu existente la nivel de spital – așa-numitul „inel de incendiu”, investiție realizată începând cu 2014 la SJU, în valoare de aprox. 2 milioane euro: s-a refăcut sistemul de hidranți exteriori pe toată suprafața unității medicale, respectiv 10 clădiri principale, întinse pe 8 hectare și s-a construit rezerva de apă a spitalului, cu rezervor și sisteme de pompare a apei la înaltă presiune.
Am verificat, de asemenea, și sistemele de siguranță existente în ATI-Covid de la etajul 5 al Spitalului Municipal, unde în urma unei investiții derulate de Consiliul Județean în parteneriat cu CL am creat facilități de preluare și tratare a pacienților critici.
Nu în ultimul rând, am verificat și lucrările cu fonduri europene la extinderea UPU, din cadrul spitalului, și construirea unui heliport, lucrări complexe care vor spori capabilitățile SJU Bacău pe zona de intervenții în cazurile de urgență.
Reiterez, în final, nevoia imperioasă de a lua decizii și de a adopta urgent, în CJSU, planul integrat de care am vorbit, cu cele mai importante obiective ale sale: creșterea capacității de spitalizare în cazurile Covid19, mai ales a cazurilor critice, prin amenajarea și punerea în funcțiune a etajelor 3, 2 și 1 de la Spitalul Municipal – vom reduce presiunea pe ATI-urile existente și personalul medical aferent; asigurarea personalului medical adecvat, specializat, pentru a evita surmenajul medicilor și asistenților care lucrează în gărzi/ture Covid ce presupun o uzură crescută.
Eu cred cu tărie că reclădirea încrederii în sistemul medical și autorități este crucială și nu poate fi realizată decât printr-un efort comun, altruist, al tuturor factorilor responsabili implicați.
Îmi exprim compasiunea pentru familiile victimelor de la Piatra Neamț și sunt alături de acești oameni greu-încercați. Dumnezeu să-i ierte pe cei dispăruți.
– Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău
Heblu a zis
Heliport pe o clădire de câți ani vechime? Un fel de tichie de mărgăritar. Are vreun spital din țara sprinklere? Ne e PSD contra PNL. E politic contra cetățeni. Și minoritatea ne învinge de fiecare data
:-) a zis
Treminati dracului,spitalul cel nou…lasa-ti gargara.
Robert a zis
În ce calitate a verificat? Legea spune că astfel de verificări se fac de către instituțiile specializate ale statului. Au ajuns oamenii ăștia și pompieri? Sau electricieni? Din câte se cunoaște, noul spital n-are nici hidranți, deci despre ce vorbește nenea ăsta, aici? Vorbe, dar vedem de luni, că se verifică totul de către cei în măsură să o facă…
Q a zis
Domnul Ivancea stie de ce merge in control acolo. Sunt inca lucruri care au fost lasate nerezolvate pt ca proiectul initial de acum 15 ani nu mai este in concordanta cu noile standarde de siguranta. S-a acceptat sa se mearga pe burta cu ele pt ca era nevoie urgenta de aceste spatii. Majoritatea geamurilor la spitalul nou nu se deschid pentru ca au fost proiectate ca fiind fixe. In caz de incediu fumul trebuie evacuat prin instalatii speciale. Aceste instalatii au inca probleme si din acest motiv cei de la ISU s-au „chinuit” multa vreme sa dea autorizatia de functionare. Nu mai spunem ca la marea renovare din primavara s-a descoperit ca multe instaltii (mai ales de climatizare) fusesera taiate sau lasate incomplete si acoprite cu rigips. Bine totusi ca au reusit sa remedieze mare parte din probleme si folosesc aceasta cladire.
H2SO4 a zis
Este bine sa dam Cezarului ce-i al Cezarului si sa spunem ca toata clasa politica este o apa si un pamint. Sistemul nostru sanitar este la coada clasamentului in Europa, iar din el in cei 30 de ani de democratie de tufa au plecat peste 40.000 de cadre medicale. Cam de aici trebuie inceputa analiza unor dezastre anuntate si a unei asistente medicale indoielnice si de proasta calitate. Dotari la limita functionarii, managment facut de lautari, putine cadre medicale (in fata carora ma inclin cu respect) sunt interesate de soarta pacientului, restul sunt interesate de grosimea plicului si mai ales lipsa guvernelor de a pune pe primul plan sanatatea cetateanului. Acolo unde a fost interes fata de sanatate si om s-a facut tot ce a fost posibil (vezi cazul Moinesti), acolo unde lipsa de interes si golanelile de partid fac casa buna (vezi cazul Piatra Neamt) sistemul de sanatate devine o bomba cu ceas. Inca nu s-a stins ecoul din inaltele cuvintarii a unui maret partid care ne promitea multe spitale zonale cu dotarii de ultima ora. Tot atunci a promis cadrelor medicale mai multa sustinere pentru a stopa plecarile si a facilita intoarcerea celor plecati…..povesti basme si legende. Astazi se cer demisii, corect, dar ele trebuie sa inceapa de la virful maretului partid , de acolo porneste holere si ciuma acestui popor…de acolo ni se trage tot raul. Am asteptat opinia si pozitia baronului rosu de Piatra Neamt -amantul in sosete flausate, dar am ramas cu asteptarea….liniste ca intr-un sat parasit. Avem clasa politica pe care o meritam, s-a votat inconstient si in functie de cantitatea pomenelor electorale, iar in fruntea tarii au fost inscaunati oportunisti, demagogi, incompetenti, persoane certate cu legea, falsificatori de diplome, plagiatori, nepriceputi, prosti plus persoane incompetente in viata civila dar intrate in politica pentru capatuiala si imbogatire grabnica. Tara asta moare si vina ne apartine….
Tatiana a zis
Să fim serioși sunt multe instituții care funcționează ilegal, încă sunt spații pe centru care încă funcționează deși nu au totul în regulă , se așteaptă să se întâmple o tragedie și apoi se vor lua măsuri, domnul Ivancea dacă tot s a apucat să facă controale atunci să facă la toate instituțiile subordonate consiliului , aceste controale să fie făcute serios.
Ionel a zis
Ivancea e in campanie electorala. Cum de-si permite sa faca el control? Exista departament specializat in DSP, exista IJSU, exista corp de control al Ministrului Sanatatii. Ce cauta el acolo?
Mai bine punea un medic director la spital in locul lui Adi Popa care este un fripturist pus de Benea ca sapoata controla achizitiile si firmele de constructii care fac lucrari de mantuiala. Ia vedeti voi pavajele din fata spitalului Municipal. E jale acolo.
Mai bine ar lasa balta initiativa lui cu coordonarea luptei impotriva COVID. Toti desteptii se lupta acum. Si Primarul care vroia sa deschida scolile acum face referendum inutil. Cred ca s-ainteles ca Viziteu este subordonatul lui Ivancea (are cu o stea mai putin). El este pus acolo ca sa omoare PNL si sa slujeasca ca si Necula pe marele biciclist Benea.