Ura domnului Basescu fata de presa care nu-l pupa… pe revere de dimineata pina seara este deja de notorietate. Nu trebuia sa se „eforteze” pentru a repeta in public o asemenea asertiune. Miercuri, la o intilnire cu bancheri si cu importanti oameni din mediul de afaceri, privirea patrunzatoare a Presedintelui s-a fixat, acuzatoare, asupra grupului de jurnalisti prezenti intr-un colt al salii. Spre stupoarea asistentei, primul barbat al tarii i-a declarat pe colegii nostri vinovati, in parte, pentru accentuarea efectelor crizei economice din Romania, pe motiv ca ar exagera situatia reala in comentariile lor. Apoi a trecut la sfaturile „de specialitate”. Ne-a explicat cum sta treaba cu lipsa de lichiditate si cu blocajul investitional. In plus, ne-a demonstrat ca are solutiile miraculoase in buzunarul de la piept. De exemplu, i-a indemnat pe romani sa mearga la banci pentru a cere imprumuturi, indiferent de conditiile actuale. Domn’ Basescu promite ca dobinzile vor scadea daca solicitarile vor fi din ce in ce mai multe… Bancherii prezenti, din politete, n-au comentat aceste „indicatii pretioase”. Multi dintre ei erau oameni batrini, trecuti prin viata, cu amintiri inca usturatoare. Au fost vremuri cind un ins ajuns in fruntea tarii explica inginerilor cum si unde sa construiasca, actorilor ce personaje sa intruchipeze, iar zootehnistii mulgeau vacile doar la comanda lui. Numai chimistii fusesera lasati pe mina nevestei sale, „savant de renume mondial”… Credeam ca nu voi mai retrai asemenea scene vreodata…
Domnul Basescu, trebuie sa recunoastem, este un presedinte supradotat! Miercuri dimineata le-a explicat procurorilor cum sa-i ancheteze pe borfasi, le-a transmis judecatorilor critica sa aspra, iar pe la prinz a pus ordine in sistemul bancar. Ieri, si-a cautat de lucru prin batatura si a ajuns la concluzia ca nu-l mai incape tara: a plecat in Polonia sa le impartaseasca si alor din intelepciunea sa. De cind s-a suparat pe Marea Neagra ca nu-i mai asculta sfaturile, bravul nostru conducator priveste – ca un vultur – catre alte zari. Nu are stare. Inainte de alegerile parlamentare, a dat buzna prin fabrici si combinate, a discutat cu mangerii si a spus natiunii ca are datele complete pentru strategia anti-criza. Astepta doar instalarea noului guvern. Au trecut vreo patru luni si de atunci n-am mai auzit ceva despre notitele dosite la Cotroceni. Speram, inca, in realizarea acestei nepretuite strategii bazate pe documentarea in teren a domnului Presedinte…
Nu este domeniu lasat de la Dumnezeu unde sa nu aiba o contributie majora si Comandantul Suprem. Pe unguri ii invata cum si ce s-aleaga; stie cum merg lucrurile in Secuime; reforma Justitiei este o bagatela pe care ar pune-o in practica la micul dejun (daca l-ar lasa nenorocita asta de presa…); sistemul de sanatate nu mai are mari secrete pentru domnia sa, iar daca si-ar gasi citeva ore libere intr-un week-end ar rezolva si criza financiara de pe tot teritoriul Uniunii Europene. Sa-i multumim Celui de Sus ca ne-a milostivit cu un asa geniu al Carpatilor cum demult n-am mai avut! Nu inteleg de ce Politia, Serviciile Secrete si Jandarmeria nu fac liniste in tara asta si nu-i pun la punct pe cei care i se opun presedintelui supradotat?! Cum sa faca Romania ca o floare daca toata ziua apar fel de fel de insi care critica solutiile miraculoase ale domnului Basescu?! Cineva, odata si-odata, va trebui sa faca ordine in tara asta!
Lasă un răspuns