Programul Operațional Regional (POR) urmează să intre în perioada de presuspendare pentru cinci din cele șase axe: Axa 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor, Axa 3 – Îmbunătățirea infrastructurii sociale, Axa 4 – Sprijinirea mediului de afaceri, Axa 5 – Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului, Axa 6 – Asistența tehnică.
Anunțul a fost făcut de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT), conform notificării Comisiei Europeane (CE). „Aceasta înseamnă că pentru o perioadă de maxim două luni Comisia Europeană nu va efectua plăți în contul cererilor de rambursare verificate de autoritatea de management din cadrul MDRT – ne-a informat Birul de presă al ministerului. Vor fi blocate, așadar, decontări de cheltuieli în relația cu Comisia în valoare de aproxomativ 200 de milioane de euro. Decizia nu va afecta, însă, pentru moment, beneficiarii.”
Măsura a fost adoptată de Comisia Europeană ca urmare a unei misiuni de audit derulate la nivelul POR în perioada februarie – mai 2012. Ca urmare a acestei misiuni de audit, au fost verificate achizițiile publice desfășurate de beneficiari în perioada 1 ianuarie – 31 decembie 2011 pentru un eșantion de cereri de rambursare în valoare de 90 mil. Euro (139 de cereri de rambursare), reprezentînd 30,28 % din totalul cheltuielilor decontate cu CE. Rezultatul acestei misiuni de audit a evidentiat că în cursul anului 2011 achizițiile publice desfășurate de beneficiari nu s-au derulat în conformitate cu legislația în vigoare. (Petru DONE)
Lasă un răspuns