La o săptămână după intrarea în postul Crăciunului, serbăm Intrarea Maicii Domnului. Numită în popor și Vovidenia sau Odovenia, este serbată la 21 noiembrie, în amintirea zilei în care, după tradiție, Fecioara Maria a fost dusă de părinții săi, Ioachim și Ana, la Templul Evreiesc din Ierusalim pe când era copilă, la vârsta de 3 ani, unde a trăit și slujit ca fecioară până la logodna ei cu Dreptul Iosif.
A fost primită solemn de comunitatea templului, condusă de preotul Zaharia, tatăl sfântului Ioan Botezătorul. A fost adusă în acel loc sfânt ca să devină ea însăși „Sfânta Sfintelor” lui Dumnezeu, biserică vie și templu al Pruncului dumnezeiesc care se va naște din ea, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Pentru creștinii evlavioși, sărbătoarea de la 21 noiembrie este un fericit prilej de a-și reînnoi hotărârile și promisiunile pentru o viață sufletească mai adâncă. Această zi este prima din Postul Crăciunului în care se dă dezlegare la pește
În județul Bacău, singura mănăstire care are hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cea de la Băimac.
Lasă un răspuns