Ajunul Bobotezei, ziua de 5 ianuarie, este consacrata ca prima zi de post din anul calendaristic. Aceasta pentru ca toti crestinii ortodocsi sa fie pregatiti sufleteste si trupeste pentru Botezul Domnului. Conform invataturilor bisericesti, azi se tine post desavirsit pina la orele 16.00, adica credinciosii nu au voie sa manince carne, lapte, oua, brinza sau peste. Mincarurile de dulce cum se spune, trebuie puse la pastrare, eventual, pentru ziua de marti, 6 ianuarie, cind intreaga Biserica se afla in sarbatoare.
Abstinenta din ajun este pastrata prin traditie inca din secolele IV-VI, cind cei care urmau sa primeasca botezul trebuiau sa posteasca pentru a se putea impartasi la Liturghia la care luau parte pentru prima data in calitate de fii ai Bisericii. Astazi, crestinii postesc in Ajunul Bobotezei pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfintita la Aghiazma Mare din ziua Botezului Domnului. Desi ajunul Bobotezei este o zi mai sobra, crestinilor li se face dezlegare la untdelemn si vin, spre seara.
In aceasta noapte, conform traditiilor populare, cei care nu si-au gasit inca soarta, ar trebui sa incerce, sa-si puna, la noapte, un fir de busuioc sub perna, in speranta ca vor vedea in vis imaginea persoanei iubite. Acest lucru, bineinteles, daca au primit acasa preotul cu ajunul Bobotezei, pentru a putea rupe o crenguta din stravechea planta, sfintita in Aghiazma cu care au fost stropite casele. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns