Un stejar asociat cu vizita lui Alexandru Ioan Cuza la Bacău, în 1859, este pus în pericol de o propunere cu care primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu vine în Consiliul Local Bacău. În campania electorală, când era deputat, Viziteu își făcea propagandă cu un demers la Academia Română, pentru declararea stejarului drept Arbore Monument și de protejarea acestuia față de proiectele imobiliare.
Situația a fost semnalată de viceprimarul Cristian Ghingheș: „O nenorocire natural-culturală este pe cale să se întâmple la ședința de joi a Consiliului Local al mun. Bacău, unde pe ordinea de zi primarul Stanciu-Viziteu a aruncat, în ciuda spuselor din campanie, și un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru un imobil propus de un privat la baza stejarului istoric de pe str. Cuza Vodă.
Anul trecut m-am zbătut pentru clasarea acestui arbore ca monument istoric, am pregătit documentele și am obținut acordul Direcției de Cultură pentru începerea procedurii, chiar am și scris comunicatul de la acea vreme al primarului, însă ulterior procedura de clasare a fost parcă dată uitării după ce Viziteu mi-a luat atribuțiile.
Astăzi, după un an de la acele demersuri, arborele istoric de pe Cuza Vodă este pus în pericol de PUZ-ul propus oficial de primarul Viziteu pe un teren care, culmea, este și în Registrul spațiilor verzi. Mai mult, există peste 2.000 de semnături pentru salvarea acestui stejar, iar în campanie deputatul de atunci și primarul de acum spunea că va face orice pentru protejarea arborelui din ansamblul “Stejarii lui Cuza”.
P.S: ideea că orice PUZ cerut de un privat trebuie supus votului este o aberație. PUZ-urile de parcelă sunt nimic altceva decât derogări de la indicatorii stabiliți în Planul Urbanistic General (PUG) și, conform Legii 350/2001 a urbanismului (art. 32, alin. 1, lit a), autoritatea locală are dreptul “să respingă în mod justificat cererea de modificare a prevederilor documentațiilor de urbanism aprobate”, a declarat viceprimarul Ghingheș.
Deputat vs primar!
Dacă acum primarul Bacăului propune Consiliului Local aprobarea PUZ-ului pentru realizarea unui imobil pe terenul pe care se află stejarul, pe vremea când era deputat acesta cerea imperios protejarea sa, susținând chiar că este „amenințat de dezvoltări imobiliare în jurul său”. Dovadă, solicitarea sa transmisă Academiei Române, pe care o redăm mai jos.
Fiind parte dintr-un ansamblu de patru stejari istorici, asociați cu vizita lui Alexandru Ioan Cuza la Bacău în 1859, arborele are un diametru de peste 140 cm, măsurat la 130 cm înălțime, iar în prezent este marcat cu o placă exclusiv comunitară și delimitat de un gard. Este foarte probabil ca stejarul să îndeplinească și criteriul de vârstă, având scoarța și dimensiunile unui arbore cu mult peste 200 de ani.
Bla a zis
M A F I A = doar minciuni !!!
adi a zis
:)))))))))) ba da omul asta poate face ceva normal? o face intentionat sau asta e nivelul?
Sustin USRi! a zis
Asta e nivelul! Dar la ce va asteptati?! Sa vina „din afara” si sa reconstruiasca?! Nu tata, pe capatuiala pana la capat!
Sustin!
H2SO4 a zis
Cunosc bine zona si pot spune fara sa exagerez, ca pe acea palma de teren nu se poate construi absolut nimic respectand legile. Acolo sunt cel mult 200 metri patrati de teren si orice ai construi incalci grav drepturile celor din jur plus normele si legislatia in constructii. Astfel de abuzurii le gasim doar in Bacau unde se dau aprobari de constructie haotic, pe ochi frumosi , pe cumatrii si amicitii de pahar. Pe zi ce trece orasul se transforma datorita inconstientei unui Primar , a unui arhitect sef cu buzunarele prea largi si a unor catei de partid intr-un targ medieval plin de mahalale.Cei ce locuiesc in zona sa conteste si sa dea in judecata Primaria si Primarul…..garantat vor avea castig de cauza.
gogu a zis
Asa este in tot orasul, se construieste pe orice bucatica disponibila, nimeni (nici macar consilierii locali) nu tin cont de reglementarile urbanistice. Arhitectul sef si responsabilii din primarie dau avize pe banda rulanta , fara a tine cont de retragerile fata de limitele de proprietate, fara a tine cont de obiectiile vecinilor, in general fara a tine cont de nimic.Regulile de urbanism sunt doar pe hartie.
Sorin a zis
In expunerea de motive din proiectul de HCL se face referire la un aviz pentru PUZ emis de către consiliul județean Bacău, respectiv avizul nr. 17/15.06.2022. Puteri afla conținutul acelui aviz?
Din ce văd toate instituțiile au dat avize favorabile.
Ion a zis
Spre ruşinea mea nu ştiu locul în care este stejarul în cauză. Puteţi să mă ajutaţi? Mul]umesc.
Adi a zis
Cred ca este vorba de stejarii vis-a-vis de intrarea la internatul de la Ferdinand, pe str Cuza Voda,(pe partea cu Apele Romane )
Ion a zis
Mulţumesc.
Vasile a zis
Str.Cuza Vodă, la o distanță de câțiva metrii de căminul elevilor de la Liceul Bacovia….Acolo intodeauna a fost domeniu public , un spatiu verde pe care îl ,, abuzează,, primăria Bacău