Primăria municipiului Bacău a alocat 300.000 de lei pentru organizarea sărbătorilor de iarnă. Acestea includ aprinderea bradului de Crăciun și petrecerea de Revelion, din centrul orașului. Anul trecut, suma alocată a fost de 250.000 de lei.
Pentru Sfântul Nicolae, când este programată aprinderea bradului de Crăciun și a luminilor festive în oraș, Primăria pregătește amenajarea unei scene pe care vor evolua formații de muzică populară și artistică.
De asemenea, pentru petrecerea de Revelion, Primăria are în vedere amenajarea unei scene pe care vor urca diverse formații artistice, precum și obișnuitul foc de artificii de la sfârșit de an. Programul complet va fi anunțat la o dată ulterioară.
Lasă un răspuns