Primăria municipiului Bacău a detaliat, într-un comunicat de presă, măsurile pe care le-a luat, pentru a veni în sprijinul persoanelor vârstnice, în contextul epidemiei de coronavirus și a situației de urgență instituite la nivel național.
Conform Ordonanței Militare nr. 2, din 21 martie 2020, autoritățile administrației publice locale au obligația de a proteja și de a asigura minimizarea expunerii în afara locuințelor pentru persoanele în vârstă de peste 65 de ani, persoane aflate la risc înalt de a dezvolta forme severe de Covid 19.
În acest sens, potrivit comunicatului, Primăria Municipiului Bacău a luat o serie de măsuri menite să vină în sprijinul persoanelor vârstnice și să pună în aplicare prevederile ordonanței mai sus amintite:
• Până astăzi, 3 aprilie 2020, peste 1.600 de persoane vârstnice singure, aflate în situații de vulnerabilitate au fost sprijinite, primind la domiciliu pachete cu produse alimentare provenite din bugetul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău dar si din donații făcute de personalul Primăriei Bacău, societatea Agricola și Crucea Roșie Bacău. Acțiunea se desfășoară zilnic, numărul de beneficiari fiind în continuă creștere.
• Pentru persoanele vârstnice care dispun de posibilități materiale dar au reclamat imposibilitatea de a se deplasa pentru a-și efectua cumpărăturile, echipe din cadrul Poliției Locale Bacău au făcut cumpărături în baza listelor primite, ulterior, acestea fiind decontate de beneficiari.
• Aproximativ 20.000 de pachete cu produse alimentare de bază și de igienă vor fi distribuite către toate persoanele vârstnice cu venituri din pensii de până la 1380 de lei. Distribuirea acestor pachete va începe în data de 6 aprilie 2020 și se va realiza la domiciliul beneficiarilor, prin intermediul a 100 de echipe formate din personal al Primăriei Bacău și voluntari de la Asociația Studenților Creștin Ortodocși Români, Acțiunea Catolică, Fundația de Sprijin Comunitar, Crucea Rosie, Școala Sanitară Postliceală ”Sanity” si Asociația Valoare Plus.
• Distribuirea tichetelor sociale semestriale acordate categoriei de pensionari mai sus amintită se va realiza imediat după încetarea situației de urgență la nivel național, pentru a se preîntâmpina expunerea persoanelor vârstnice în medii aglomerate și la interacțiunea cu alte persoane. Menționăm faptul că, începând din acest an, valoarea tichetelor sociale a fost crescută de la 130 de lei la 150 de lei/ semestru.
• 10 numere de telefon sunt puse la dispoziția persoanelor vârstnice, zilnic, în intervalul 08:00 – 18:00. Prin intermediul acestora se pot semnala orice probleme întâmpinate de persoanele vârstnice și singure, care au nevoie de ajutor în această perioadă: 0742.114.476, 0742.114.997, 0742.138.136, 0742.187.429, 0742.252.914, 0742.040.114, 0742.043.976, 0742.059.339, 0742.076.751, 0742.083.590.
• Totodată, numărul de telefon 0234.984, este disponibil 24/7 pentru semnalarea oricăror probleme apărute pe durata perioadei de urgență.
• Până astăzi, 3 aprilie 2020, la numerele de telefon anterior menționate au fost primite peste 1340 de apeluri aparținand persoanelor vârstnice, singure, peste 65 de ani. În urma solicitărilor primite, 1000 de persoane au fost sprijinite cu produse alimentare de bază, pentru peste 50 de persoane s-au efectuat cumpărături iar pentru celelalte s-au oferit informații și sprijin în rezolvarea diverselor probleme ridicate.
• Zilnic, în preluarea și soluționarea problemelor în sprijinul persoanelor vârstnice din municipiul Bacău sunt implicați peste 25 de angajați ai municipalități din Primăria Bacău, Poliția Locală Bacău și Direcția de Asistență Socială Bacău .
Cristi a zis
Ok. Așa arată un comunicat de presă decent!
În sfârșit nu mai apare si dl Mocheta în poze…..pt campania electorală!!!
Țineți aproape de Băcăuani, pt ca în slujba lor lucrati!!!