Primăria Bacău va rămîne în scurt timp fără circa 50 dintre actualii săi angajați, ca urmare a punerii în practică a unei noi organigrame. Pentru a păstra o parte din personalul care ar fi trebuit restructurat, conform prevederilor noii reforme din administrația publică, Primăria pregătește o descentralizare a unor servicii afalte în aparatul propriu al instituției. „Conducerea Primăriei Bacău lucrează la o nouă organigramă a aparatului propriu și a serviciilor publice de specialitate subordonate Consiliului Local Bacău. Conform noii scheme, Serviciul Public de Asistență Socială, care făcea parte pînă acum din cadrul Direcției Sociale, va trece în subordinea directă a Consiliului Local”, a precizat Elena Șova-Gîțu, directorul Direcției Sociale din cadrul Primăriei Bacău. Ea a mai precizat că din noul serviciu vor face parte birourile de asistență socială, autoritate tutelară, activitate imobiliară, asociații de proprietari, precum și Cantina Socială. În felul acesta vor fi scoși din aparatul primăriei mai bine de 50 de salariați, iar instituția va rămîne doar cu 200 de salariați. Pînă acum, municipiul Bacău era considerat localitate de rang 1, iar primăria avea dreptul să aibă în aparatul propriu între 200 și 250 de salariați. După datele furnizate de ultimul recensămînt al populației, Bacăul se încadrează acum în alt rang de localitate, fapt care îi dă dreptul primăriei să aibă în aparatul propriu doar între 150 și 200 de funcționari. (E.S.)
Lasă un răspuns