Șoferii care circulă în Bacău, de pe strada Pictor Aman (stadion, Casa Albastră) au de acum ieșire directă spre Aleea Vișinului, fără să fie amendați. Autoritățile au luat această măsură, pentru că șoferii oricum încălcau legea și mergeau pe contrasens.
Primăria Bacău anunţă desființarea sensului unic rutier și finalizarea lucrărilor de amenajare a sensului rutier dublu de circulaţie pe tronsonul: intersecţie Aleea Vişinului – intersecţie Pictor Aman al străzii Miron Costin.
Până la acest moment, pe acest tronson de aproximativ 70 de metri lungime, al străzii Miron Costin conducătorii auto încălcau frecvent sensul unic de circulaţie, introducerea dublului sens fiind necesară pentru fluidizarea traficului în zonă.
S-au montat indicatoarele rutiere corespunzătoare, s-au executat marcajele rutiere şi pietonale adecvate. „Rugăm riveranii şi pe ceilalţi conducători auto să respecte noile norme de circulaţie din zonă. În caz contrar vor suporta măsurile administrative dispuse de către agenţii Poliţiei Locale Bacău”, se precizează într-un comunicat al Primăriei Bacău.
Autoritățile preconizează că sensul dublu de circulaţie va contribui la fluidizarea traficului în zonă doar în condiţiile respectării indicatoarelor rutiere ce interzic parcarea autovehiculelor pe tronsonul: intersecţie Aleea Vişinului – intersecţie Pictor Aman al străzii Miron Costin. Atenție, sensul dublu nu este prelungit până la ieșirea spre strada Alexandru cel Bun.
GEORGE a zis
felicitari, domnule primar !
Bacauan a zis
Daca acest demers ajută cetătenii din zonă în schimb introducerea sensului unic in data de 23 mai pe strada de legatura dintre Bicaz si Republicii (in dreptul blocului 17 Republicii) a dus la o situatie în care daca vii din centru de la serviciu nu poti face nici stânga de pe Republicii caci e interzis la stânga dar nici sa vii pe strada din sensul opus dinspre Bicaz tocmai datorită acestui semn nou amplasat. Să zburăm oare?