În perioada 14-23 iulie, în Bacău se desfășoară cea de-a XV-a ediție a Festivalului național ce teatru în limba română pentru tineri „The Ingenious Drama”.
Evenimentul, devenit deja o tradiție, este organizat de Asociația „Ingenious Drama”, de către liceeni. El este destinat trupelor de liceeni din toată țara care vor avea ocazia să joace pe scena Teatrului Municipal Bacovia, să participe la workshop-uri și training-uri susținute de actori profesioniști și studenți la facultăți de profil. Festivalul reunește participanți din diverse orașe ale țării ca București, Suceava, Piatra Neamț, Timișoara, Craiova și Bacău. Bugetul total al evenimentului este de peste 95.000 de lei. Consilierii locali băcăuani au aprobat la ultima ședință extraordinară să sprijine financiar acest festival cu suma de 12.000 de lei.
Lasă un răspuns