Primăria Bacău vrea să organizeze un „spectacol piromuzical” la trecerea dintre ani. În premieră, locația propusă pentru desfășurarea evenimentului este Insula de Agrement.
Primarul Lucian Stanciu-Viziteu solicită 95.200 de lei de la bugetul local pentru organizarea unui joc de artificii, care să dureze minimum 10 minute și să fie acompaniat de tonuri muzicale. În bani ar urma să intre și amplasarea a 10 boxe de mare putere, precum și transmisia evenimentului pe pagina de Facebook a municipalității.
Artificiile, bugetate de două ori
Jocurile de artificii au mai fost prinse o dată în bugetul sărbătorilor de iarnă, aprobat în septembrie. Atunci, municipalitatea a votat o sumă record de peste 1,5 milioane de lei pentru montarea decorațiunilor de iarnă, concerte și jocuri de artificii. Pentru acestea din urmă, au fost prinse în buget 50.000 de lei, așa cum se poate observa în referatul de necesitate întocmit în septembrie, accesibil aici. Acum, primarul solicită bani din nou pentru focurile de artificii, însă de două ori mai mullți.
Artificii la Insulă
Este pentru prima dată când focurile de artificii vor fi lansate de la Insula de Agrement, până acum spectacolul având loc în centrul orașului, acolo unde s-au ținut și concertele. Rămâne de văzut dacă Primăria va muta și concertele la Insula de Agrement, sau băcăuanii vor trebui să facă naveta din centru la insulă pentru a vedea artificiile.
moromete a zis
Bacauanii vor fi in culmea fericirii dupa un an in care primaria nu a facut nimic in oras. Artificiile sunt oferite cetatenilor pe post de paine si circ.
Mihai Traian a zis
Dar și multor băcăuani le place circul
Andrei a zis
Acum, la final de an, cand facem bilantul realizarilor mult iubitului conducator de urbe, pe numele lui #mana caii Vizitiu, acum cand avem oras curat, nicio groapa in asfalt, cand avem parcari pkutitoare (atunci cand ploua), cand avem tren urban (pe langa oras), cand am terminat de amenajat parcarile si spatiile verzi noi, cand am oprit angajarile pe naspa in aparatul primariei, cand am terminat spitalul municipal, acum cand avem piste de bicicleta mai ceva decat strazi, acum cand avem supraveghere a traficului rutier, giratorii noi si se circula cel mai fluent din tara, acum cand la primul fulg de nea sunt mai multe utilaje de dezapezire decat masini particulare in trafic, acum cand Bacaul a depasit la investitii si nivel de trai Iasi, Cluj, com. Ciugud din jud. Alba si suflam in ceafa Vienei, ACUM, la final de an meritam si noi, bacauanii o mica placere nevinovata de 100.000 lei…. 2 petarde! La multi ani dragi bacauani!
Acciduzu a zis
Bine ca vor avea bacauanii unde sa parcheze masinile, pe parcarile plutitoare de la Insula, cand se vor duce sa vada focurile de artificii.
Balcu M. a zis
Bine ca pentru lucrari de importanță majora nu aveti bani suficienti, dar pt „jucărele-brighidele”gasiti ca,na,de acolo e usor sa „păpati” si voi.Nu va e rusine??!!Cum va rabdă oare pământul?Ati rezolvat cu apa,cu strazile,cu teren sportiv in baza Letea-pe care l ati distrus pt „cai verzi”,cu ajutor pt necajiti si câte altele???!!
Va trebuie pista ciclabila cand in parc doar plantati flori si nu reusiti sa astupati gropile măcar,nu zic sa asfaltati ,ca nu poti sa mergi decat cu ochii pe unde calci sa nu ti rupi gâtul..Dar Sala sportului, ca e o ruina..sa va mai zic?Mi è sila..dar faceti focuri,cine stie,poate va luminati!
Iulian a zis
De curiozitate … S.M.U.P. – Serviciul Municipal de Utilități Publice (cel al Municipiului Bacau) e autorizat ANRE de intervine in retelele de iluminat? Legea spune ca daca nu esti autorizat ANRE nu ai voie sa intervii in retelele de iluminat public (adica interventii ilegale)
”Operarea instalațiilor electrice aferente capacităților energetice, deținute sub orice formă de
către un operator economic, se realizează de personal având calificare profesională în domeniul
instalațiilor electrice, sub coordonarea/ supravegherea electricienilor autorizați, având gradul de
autorizare corespunzător nivelului maxim de tensiune aferent capacității respective.”
”În cazul în care operatorii economici prevăzuți la alin. (1) nu au electricieni autorizați angajați,
operarea instalațiilor electrice aferente capacităților energetice se poate realiza în baza unor
contracte de prestări servicii încheiate cu operatori economici atestați de ANRE, corespunzător
tipului de atestat care asigură competențe în domeniul operării instalațiilor electrice respective.”
Pariu ca nu sunt autorizati?
Nu mai zicem ca ar trebui atestat ANRE de tip C2A
Atestatul de tip C2A acorda competenta de executie.
Lucrari de mentenanta la corpurile de iluminat stradal pietonal si rutier, temporar festiv si ornamental sau ornamental festiv, racordate la instalatiile electrice publice, cu respectarea prevederilor Art. 54 din reulamentul de ates. a soc. com.
Retele electrice de iluminat public aeriene si/ sau subterane
Asta e… ca la noi la nimeni…
Dani a zis
Macar atat dupa un an de realizari ZERO, ce mai e 100000 lei oricum nu se facea altceva cu ei macar sa vedem un spectacol de artificii poate ne aduce mai mult noroc anul nou…speranta moare ultima, cat o sa mai #rezistam nu stim.
Omega a zis
A organizat frumos anul asta. Sa nu fim cârcotași. Incepe să învețe și primarul.
LĂPUȘNEANU ALEXANDRU a zis
Acești banii … puteau fi întrebuințați …intr – un alt scop ..mult mai bun…ajutorarea bătrânilor in prag de sărbători…sau continuarea datinilor lăsate din moși strămoși…s.a
MIREL a zis
Poate fac un foc mare pe structura din lemn de la insula!!!
Oana a zis
Bine ca se organizeaza spectacole in Onesti..in Moinesti..acolo nu e pandemie??? ..Bacau a fost mereu lasat la urma…RUSINE