Conducerea Primăriei orașului Dărmănești caută soluții pentru a recupera restanțele pe care cetățenii le au la plata impozitelor și taxelor locale. O analiză efectuată a ajuns la concluzia că persoanele datornice sunt cele fără venituri sau cu venituri foarte mici.
„Ca măsură socială, intenționăm să acordăm pentru persoanele care nu reușesc să-și achite taxele și impozitele către bugetul local o reducere de până la 30%, în urma unor anchete sociale pe care le vor efectua cei de la Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei – a declarat primarul Dărmăneștiului, Constantin Spiridon. Fiecare dosar în parte va fi analizat în cadrul ședinței Consiliului Local. Inteționăm să punem în practică această reducere tocmai pentru a veni în întâmpinarea persoanelor care au venituri foarte mici. O condiție de bază este ca acestea să nu aibă restanțe la plata impozitului din anii precedenți. În 2014 le vom acorda o reducere de 30%, iar cei care vor achita până la data de 31 martie vor beneficia și de reducerea de 10%, în total 40%. Cred că este o măsură bună, care va veni în sprijinul cetățenilor și în felul acesta vom putea să recuperăm restanțele pe care le avem la plata impozitelor“.
Adina PELIN
Lasă un răspuns