Primăria Slănic Moldova a cheltuit peste jumătate de milion de lei – 25% din bugetul de investiții -, ca să termine de cumpărat izvoarele de apă minerală din localitate. Pentru prima dată de la descoperirea lor, izvoarele din renumita stațiune Slănic Moldova au trecut în proprietatea Primăriei și a Consiliului Local, ceea ce constituie o garanție a faptului că de acum înainte nu vor mai exista blocaje în funcționarea acestora. Astfel, turiștii se vor putea bucura în orice perioadă a anului de binefacerile izvoarelor, se anunță într-un comunicat de presă.
La sfârșitul săptămânii trecute, Primăria Slănic Moldova a semnat contractul pentru cumpărarea a 9 terenuri, cu tot cu construcțiile aferente, pe care se află majoritatea izvoarelor din renumita stațiune balneoclimaterică. Suma plătită, 544.600 de lei, fără TVA, reprezintă circa 10% din bugetul anual al Primăriei sau 25% din bugetul de investiții al orașului.
„Este un efort considerabil depus de Primărie, însă, prin deciziile pe care le-am luat la nivel administrativ, dar și la nivel de stațiune am reușit să strângem banii necesari și să facem astfel încât toți oamenii să se poată bucura de beneficiile apelor minerale de la Slănic Moldova”, a declarat Gheorghe Baciu, primarul orașului Slănic Moldova.
Până acum, izvoarele de la Slănic Moldova nu au fost niciodată în proprietatea oamenilor cu adevărat. Până la naționalizare, ele au aparținut Epitropiei Spitalelor „Sfântul Spiridon”, apoi au trecut în proprietatea Întreprinderii Balneo-Climaterice (IBC), care după 1989 s-a privatizat și s-a transformat în SC Perla Moldovei SA.
După intrarea în faliment a Perlei Moldovei, izvoarele au trecut în proprietatea unor persoane private, care le-au administrat și folosit după bunul lor plac sau după interesele de moment. Aceasta a fost una dintre cele mai nefaste perioade din istoria stațiunii, deoarece, de foarte multe ori, turiștii care au venit pentru tratament la Slănic Moldova au găsit izvoarele închise sau nefuncționale.
Întregul proces de cumpărare a izvoarelor a început în anul 2016, atunci când Consiliul Local Slănic Moldova a aprobat achiziționarea a trei loturi de teren din zona izvoarelor, loturi care fuseseră scoase la licitație.
În 2021, UAT Slănic Moldova va obține și licența de exploatare pentru apele minerale, ceea ce însemnă că folosirea acestora se va face în deplină siguranță, cu respectarea unor parametrii clar stabiliți.
Stațiunea Slănic Moldova este renumită pentru izvoarele sale de ape carbonatate, bicarbonatate, ușor sulfuroase, clorate, sodice, hipertonice și oligominerale, izvoare descoperite încă din anul 1801. Medicii recomandă apele acestor izvoare pentru cură în numeroase afecțiuni. (sursa: comunicat de presă)
Mitica a zis
De la cine ati cumparat ? de la urmasii lui Mihalache Spiridon ? Cam miroase !!!!!!!!!!!! PUTIN ar rezolva tranzactia………HOTIA
ciprian a zis
‘domn primat a facut ceva… Strazile sunt perfecte ,ruinele au disparut ;cladirile parasite au fost napadite de investitori pe care i-a cautat el peste tot in lume; sala de sport din centrul statiunii a fost mutata intr-o zona potrivita ;statiunea este promovata la toate targurile din tara si strainatate;s-au luat fonduri europene pentru nenumarate proiecte, etc,etc.
Ce mize*ie de …edil !
GIGEL a zis
Rusine sa va fie. In toata statiunea nu exista o toaleta publica dar o armata de oameni strange banii pentru parcare. Pacat de parcul din centrul statiunii care e OK, dar reiau -fara toaleta , in rest jale mare………….
Mihai Traian a zis
Nu-i suficient ca statiunea practic este pustie,parcarile sunt goale ,umbla agenti sa incaseze taxe de parcare.Cine ii plateste pe acesti agenti daca nu au de la cine incasa taxe?Ce salarii au si de unde sunt patiti.singurele doua izvoare 10 si 10 a sunt complet neglijate,cu roboneti care nu se inchid.Nu vede nimeni din administratie acest lucru?