Primăria Bacău cere Consiliului Local, săptămâna viitoare, o sumă record pentru desfășurarea manifestărilor pentru celebrarea zilei de 1 Iunie. Aceasta se ridică la 548.590 lei pentru organizarea „Festivalului Copiilor și al Familiei – Better Future Festival” timp de 3 zile, în perioada 30 mai-1 iunie.

Programul cuprinde activități, ateliere, piese de teatru, spectacole și concerte cu artiști locali și naționali care se vor desfășura în mai multe locații din municipiul Bacău: Piața Tricolorului, Calea Mărășești, Pasajul Revoluției, Teatrul de Vară, Teatrul Municipal Bacovia și HUB Orizont.
Dacă proiectul va fi aprobat, jumătatea de milion urmează să fie alocată astfel: 140.000 de lei pentru servicii sceno-tehnice, 125.000 de lei pentru plata artiștilor, 95.000 de lei pentru prezentatori, toboșari, animatori și teatru stradal, 30.000 pentru diverse materiale necesare activităților, 34.000 pentru promovare și printuri, 25.000 pentru autorizații și drepturi de autor, respectiv 12.000 pentru recepția și protocolul de la conferința organizată în colaborare cu ELFAC (Confederația Europeană a Familiilor Numeroase).
Festival cu iz conservator
Nu doar suma record și numele festivalului sunt noutățile propuse în premieră anul acesta de 1 Iunie, ci și obiectivele conservatoare care sar în evidență parcurgând referatele și expunerea de motive semnate de primarul Lucian Stanciu Viziteu: „Proiectul oferă o platformă pentru familiile numeroase pentru a-și exprima preocupările și perspectivele. […] Încurajând dialogul, împărtășind cele mai bune practici și promovând colaborarea între famiiiile numeroase, proiectul în care suntem parteneri propune să reducă
decalajul dintre provocările cu care se confruntă familiile numeroase şi implicarea acestora în elaborarea politicilor care le afectează direct viaţa.”
Proiect de hotărâre cu surprize „în alb”
Documentația atașată proiectului transmis consilierilor locali cuprinde un model de protocol de colaborare privind aprobarea desfășurării evenimentului fără ca actul să prezinte numele organizației care va colabora cu primăria pentru „realizarea în comun a evenimentului Festivalul Copiilor și al Familiei”.
În baza protocolului, primăria va asigura locații, bunuri, servicii, acoperirea costurilor necesare desfășurării activităților, respectiv furnizarea energiei electrice, igienizarea locațiilor și prezența Poliției Locale.

Recorduri ca pe vremuri, cu elevi încolonați prin inspectoratul școlar, pe tabel
Primăria vrea să transforme sărbătoarea copiilor într-o mobilizare forțată a elevilor, propunând organizarea unui spectacol de dans sincron care să reunească 4.000 de dansatori. Obiectivul declarat: stabilirea unui record național pentru cel mai mare dans sincron din România.
Chiar în referat, semnat de primar și funcționarii Daniela Mihăilă și Gabriel Constantin-Ionescu, oficialii primăriei recunosc că „participanții vor proveni din rândul elevilor din școlile partenere, sportivilor, familiilor și dansatorilor pasionați și nu numai”.

În anul 2007, administrația Stavarache a încercat același lucru de 1 Iunie, doar că obiectivul urmărit a fost doborârea recordului mondial la dans sincron
Proiectul urmează să fie supus aprobării Consiliului Local la ședința ordinară de miercuri, 30 aprilie 2025, programată pentru ora 10:00, la Centrul de Afaceri și Expoziții.
Un măscărici de la cabinetul primarului se ocupă de eveniment nu semnatarii din hârtii.
E de notorietate în oraș că bossul evenimentului e fostul cărător de geantă al lui Stavarache, aciuat pe la usr.
E o olimpiada nationala la noi in Bacau in acest weekend. Cateva sute de liceeni, cu parinti, profesori din toata tara. Si care vin cu trenul in minunatul nostru oras.
Gara este punctul in care se dau jos si spun: ”Aaaa, Bacau! Am ajuns!”
Apoi coboara printr-un pasaj plin de resturi umane si mirosind infect de tot a urina, pentru a intra intr-o gara aparent moderna, plina de homeleși, bețivi și câini, totul amestecat în același miros persistent de budă!
„Aaaa, ăsta-i Bacaul!”
cfr, primarie, viziteu, nimic? Nu exista nici un responsabil, director, ceva care sa ia bani pentru coordonarea activității din Gara Bacau?
PiedonE n-o trecut pe acolo cand a fost in Bcau? Inchidea gara cu totul!