– primăriile vor trebui să preia cheltuielile pentru întreținerea școlilor – Sindicatul Liber din Învățământ crede că această decizie va pune lacătul pe școlile din localitățile sărace
Cătălina CHIFU
Fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, le-a pregătit primarilor o surpriză. La sfârșitul mandatului, în decembrie 2012, a emis vestita ordonanță care-i obligă pe educatori și profesori să-și termine facultatea în cel mult șase ani. Actul normativ include și o prevedere legată de finanțarea școlilor din bugetul de stat, modificată față de cea din Legea educației, în sensul că elimină punctul care se referă la întreținerea curentă a unităților de învățământ. Conducerea Sindicatului Liber din Învățământ se teme că această situație va pune lacătul pe școlile din zonele cu buget redus.
„Ordonanța modifică Legea educației și din textul ei este eliminat punctul care se referă la cheltuielile cu întreținerea curentă. Practic, din bugetul de stat nu vor mai veni bani pentru acest capitol. Mesajul e clar: primăriile să se descurce. Nu degeaba s-a acceptat majorarea taxelor și impozitelor. Le-a dat soluția – din taxe și impozite suportați aceste cheltuieli cu școlile. Acestea presupun plata agentului termic și tot ce ține de întreținerea unităților școlare, inclusiv buretele de șters tabla. Pentru unele școli, costul agentului termic este fantastic de mare”, arată liderul de sindicat, Manole Chiriac. În 2012, pentru o școală din Bacău, cheltuielile au fost de peste 200.000 lei. Conducerea SLI crede că multe dintre primării vor fi în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea în condiții decente. „E posibil să rămână fără căldură, fără materiale.
Depinde dacă sumele date de la bugetul de stat pentru reechilibrarea bugetelor locale vor cuprinde și educația. Totuși, ce facem cu școlile din Buhuși sau din comune fără posibilități financiare? Bacăul poate are venituri, dar în mediul rural va fi jale! Nimeni nu a fost consultat când s-a luat această decizie, nici sindicatele, nici autoritățile locale. Am discutat cu doi primari din mediul rural și mi-au spus clar: această situație pune lacătul pe școli”, este de părere Manole Chiriac.
La Primăria Bacău, într-adevăr, nu sunt îngrijorări legate de finanțarea acestor noi cheltuieli. „Întotdeauna educația s-a aflat în prim-planul preocupărilor administrației locale, atât în ceea ce privește lucrările de întreținere, modernizare, cât și procesul educațional. Și aici mă refer la Gala Învățământului Băcăuan și la bursele care se acordă. Vom găsi resursele financiare necesare în proiectul de buget care va fi supus aprobării la sfârșitul acestei luni, pentru ca aceste activități să continue. Este de dorit însă ca Guvernul să nu pună presiune și mai mare pe veniturile primăriilor și să încerce să continue finanțarea acestor activități”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău, Ionuț Tomescu.
Bugete la limita de avarie
Primăria din Buhuși a decis să nu majoreze taxele și impozitele locale, iar reprezentanții instituției nu au idee din ce bani vor reuși să acopere cheltuielile cu întreținerea școlilor. „Niciodată nu facem față cheltuielilor. Nu știu ce o să facem. Deocamdată nu avem cifra de buget. Anul acesta se preconizează că va fi un an mai greu, dar n-avem încotro, trebuie împărțit bugetul în așa fel încât să nu sufere copiii. Nu suntem un oraș bogat și nu știu cum ne vom descurca”, spune primarul Ionel Turcea. Și la Primăria din Plopana, bugetul este la limita de avarie. „Noi suntem la mila Consiliului Județean. Suntem vitregiți, mai ales că suntem în opoziție. Bugetul Consiliului Județean se politizează. Eu sunt primar de 13 ani și mereu am avut probleme. Și dacă nu avem bani ce putem face? Noi vrem și descentralizare, dar și bani de la buget”, arată primarul din Plopana, Gheorghe Andrieș. În Odobești, situația e și mai critică, mai ales că primarul este în conflict de câteva luni cu noua conducere a școlii din Tisa Silvestri. „Dacă directorii cheltuiesc bani aiurea, normal că noi nu o să suportăm. Avem buget mic, nu avem bani. Am primit facturi care nu se justifică, cheltuielile sunt prea mari și, dacă vor continua așa, nu le decontez nimic. Dacă sunt cheltuieli de bun simț, da, dar să dai 17 milioane pentru trei becuri schimbate… Nu se poate așa ceva! Poate că nu ar fi așa de mari cheltuielile, dar și directorii de școli trebuie să fie buni gospodari”, reclamă primarul din Odobești, Ionel Gălățanu.
Lasă un răspuns