• primarii prezenți la ședința cu directorii de școli n-au scos un cuvînt în fața conducerii ISJ • ei l-au lăsat pe primarul de Sascut, Ioan Răuță, să-și „pună cenușă-n cap” în numele lor, în legătură cu acțiunea „laptele și cornul”
Primarii comunelor băcăuane au „predat”, la sfîrșitul săptămînii trecute, o adevărată lecție de dualism. După ce, în urmă cu mai puțin de două săptămîni, aceștia au pus la zis conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) declarîndu-se total nemulțumiți de modul cum aceasta înțelege să comunice cu ei, primii gospodari din mediul rural nu au scos nici un cuvînt la ședința semestrială a directorilor. Invitați de inspectorul general Ghiorghi Iorga să-și spună toate păsurile, aceștia au preferat să-l lase pe primarul de Sascut, Ioan Răuță, să vorbească în numele lor. „Așa cum a reieșit atît din întîlnirile pe care le-am avut cu conducerea Consiliului Județean (CJ), cît și din presă, trebuie să fim mai disciplinați. La urma urmei, în ceea ce privește acțiunea «laptele și cornul», e vorba de copiii noștri. Ar fi bine însă ca Inspectoratul Școlar și Consiliul Județean să trimită în fiecare comună cîte o circulară în care să se explice cum pot fi cheltuți banii pentru lapte și cornuri. Apoi trebuie să își asume și responsabilitatea în perspectiva unor controale ale Curții de Conturi. Pe de altă parte, nu trebuie uitat elementul animal, care nu citește nici ordinul primăriei, nici cel al Consiliului Județean. El dă, dar trebuie să și primească”, a spus primarul Ioan Răuță.
Alți doi primari care au îndrăznit să ia cuvîntul au fost cei din Filipești, Ioan Apostol, și cel din Slănic Moldova, Ionel Mircea. Primul a profitat de prezența în sală a secretarului CJ, Traian Milon, și i-a solicitat să facă ceva pentru extinderea acțiunii „laptele și cornul” și la grădinițe. „Sîntem săraci, dar nu într-atît să nu putem face acest lucru”, a spus primarul Ion Apostol. În ceea ce-l privește pe Ionel Mircea, acesta a ținut să remarce că „tot ceea ce s-a făcut cu privire la bunul mers al distribuției laptelui și cornurilor s-a făcut prin forțe proprii, nu prin meritele Guvernului”. O remarcă ce a atras o reacție precipitată din partea primarului Ion Răuță. „Nu contează că sîntem pesediști, pediști sau țărăniști. Important e interesul copiilor noștri. Nu trebuie să uităm că oieri, văcari sau porcari, noi am fost scoși în față de ei, profesori sau părinți ai copiilor și trebuie să le rezolvăm problemele. Nu trebuie să uităm ce salarii avem noi și ce salarii au ei”, a decretat, în aplauzele sălii, primarul de Sascut.
Toate strădăniile lui Răuță de a-i convinge pe directorii de școli că primarii nu dorm noaptea de grija elevilor au fost însă spulberate de Ion Butucaru, directorul general al Primăriei Bacău. Acesta a răspuns cît se poate de sec profesorului Ion Ungureanu, directorul Școlii „Ion Luca”, că „nu Primăria nu poate asigura fondurile pentru achiziționarea de frigidere” și că acest lucru ar sta în grija Consiliului Județean. O precizare care i-a băgat în ceață pe directorii de școli din Bacău, cu atît mai mult cu cît profesorul Liviu Caraman, directorul Școlii „Ghiță Mocanu” din Onești a, amintit că primarul Emil Lemnaru a dotat toate școlile oneștene cu frigidere. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns