• măsura se vrea o piedică în calea evaziunii fiscale
Pentru a preveni unele disfuncționalități, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a trimis primăriilor din județ unele precizări despre noile reglementări privind funcționarea comercianților, persoane fizice și asociații familiale.
Conform prevederilor art.3 alin.6 din Ordonanța de urgență 76/2001, completată și aprobată prin Legea 370/2002, comercianții – persoane fizice și asociații familiale – au obligația ca, în termen de 15 zile de la obținerea autorizației administrative de la primărie, să solicite înregistrarea în Registrul Comerțului (RC), prin Biroul Unic. Nerespectarea acestui termen de către comerciant atrage nulitatea de drept a autorizației, rezultatul fiind imposibilitatea înregistrării acestuia în RC.
În Monitorul Oficial nr. 582/6 august 2002 a fost publicată Legea 507 privind organizarea și desfășurarea activităților de către persoane fizice. Documentul amintit abrogă Decretul-Lege 54/1990, privind organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei inițiative și HG 201/1990, referitoare la aprobarea normelor de aplicare a DL 54/1990. Această lege va intra în vigoare abia pe 6 octombrie și presupune o nouă abordare a acestor categorii de comercianți.
Pentru eliberarea autorizației în vederea constituirii asociațiilor familiale sau pentru desfășurarea de către persoane fizice a activităților independente, este necesar ca solicitantul să prezinte o adeverință de la CCIA. Din document trebuie să rezulte dacă respectivul are sau nu calitatea de comerciant, persoană fizică independentă, membru în asociație familială sau acționar, asociat, administrator în firme înregistrate în RC din Bacău. Această adeverință este necesară pentru a se evita situațiile în care solicitantul mai este înregistrat deja ca persoană fizică sau independentă, ori încearcă să abandoneze societăți cu datorii la bugetele locale.
La eliberarea autorizației de funcționare și profil de activitate, pentru a evita cazurile cînd agentul economic poate prezenta copii și acte neactualizate sau falsificate, primăriile trebuie să solicite comerciantului un certificat constatator eliberat de CCIA, care să ateste starea legală, la zi, a respectivului agent economic. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns