Cele 87 de primării din județ sînt obligate printr-un act notmativ să organizeze anual instruiri cu asistenții persoanelor cu handicap. Activitatea se va face împreună cu reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Stat pentru Persoanele cu Handicap (ISTPH) din Bacău. „Prima instruire vrem să o organizăm la Bacău. Instruirile se vor face pe baza unui ghid al asistentului persoanei cu handicap, în care însoțitorilor li se vor prezenta reglementările legale în domeniu, reguli generale privind asistarea persoanei cu Handicap, tipuri de handicap”, ne-a declarat Rodica Pădureanu, inspector șef la ISTPH Bacău. În vederea unei mai bune prezentări a îndatoririlor însoțitorilor persoanelor cu handicap se va cere concursul medicilor de familie în zonele rurale și asistența Direcției de Sănătate Publică în zonele urbane. În condițiile în care însoțitorii nu se prezintă la aceste întruniri și nu aduc o motivație solidă, ei riscă să li se desfacă contractul de muncă. În județul nostru sînt 2.141 de asistenți personali, dintre care 560 sînt în municipiul Bacău. (C.T.)
Lasă un răspuns