Licitația pentru rezerva de apă a Bacăului s-a încheiat, iar contractul ar putea fi semnat pe 22 august, dacă nu vor fi contestații. Câștigătoare este o asociere condusă de o firmă controversată, Branpis SRL, cu care Primăria Bacău este în litigiu în instanțele de judecată, după ce i-a aplicat penalități la alte contracte.
„După aproape doi ani de muncă asiduă, în care am plecat de la zero cu proiectul Rezervei de apă a Bacăului, pe care l-am dus pe masa Guvernului obținând finanțare de 5 milioane euro, obiectivul de investiții are, astăzi, un constructor”, a spus, într-o conferință de presă, primarul Cosmin Necula.
Comisia de licitații a hotărât că oferta depusă de asocierea de firme Branpis SRL – Mapamond SRL (subcontractori Marste SRL, Damiena SRL) este cea câștigătoare. Durata contractului este de 15 luni, din care 2 luni pentru elaborarea proiectului tehnic al rezervei și restul pentru execuția propriu-zisă a lucrării.
„Voi monitoriza săptămânal evoluția lucrărilor la Rezerva de apă, întrucât acest proiect trebuie pus în funcțiune cât mai repede cu putință. Îl atenționez pe constructor, oricare va fi acesta în eventualitatea unor contestații, că nu voi ezita să iau absolut toate măsurile legale, în cazul în care acesta dovedește lipsă de implicare, neseriozitate în execuția lucrării sau vor fi constatate eventuale abateri de proiectare și execuție în raport de contractul ce va fi semnat. Băcăuanii au nevoie de apă, iar administrației pe care o conduc îi revine misiunea de a rezolva, odată pentru totdeauna, această problemă”, a precizat edilul.
Cosmin Necula s-a ferit să comenteze situația în care se află Primăria Bacău, nevoită să acorde Branpis un nou contract, după ce altul, pentru rețelele de termoficare, acordat în fosta administrație, nu s-a derulat în cele mai bune condiții. Mai mult, după ce foștii primari au lăsat Branpis în pace, primăria a amendat Branpis cu 20.000 de lei pentru deficiențe și i-a impus penalități de aproape un milion de euro.
În ciuda problemelor, municipalitatea nu a inclus încă Branpis pe „lista neagră”, deoarece nu s-au terminat litigiile din instanțele de judecată. Deocamdată, municipalitatea a câștigat nedefinitiv doar un proces, pentru penalități de 230.000 de lei.
„Nu am libertatea de expresie a unui politician, eu sunt primarul orașului, iar Primăria Bacău este într-o procedură de achiziție publică. Orice apreciere optimistă sau pesimistă poate fi interpretată, în cazul unor contestații. Când se va finaliza, iar câștigătorul va fi desemnat definitiv, o să pot să-l verific până-i dă sângele pe nas, eu nu am partipriuri cu nimeni”, a explicat primarul Necula.
După anunțarea câștigătorului, care s-a produs luni, firmele au la dispoziție 5 zile pentru contestații.
Stan a zis
Expresie de maidan la un primar cu zero rezultate dupa doi ani de mandat.
Se vede intelectualul din el.
Ajunge si la pumni, palme, picioare in gura.
OZN a zis
atat poti? se pare ca ala slabutz la cap esti tu nu el
STAN a zis
Chiar ti se pare ca a folosit un limbaj adecvat, un limbaj de primar, jurist?
Esti mandru sa te reprezinte, ca si primar al orasului, un om cu un astfel de limbaj?
Probabil ca in obor, in zonele cu smecheri de cartier este acceptat si chiar laudat un astfel de personaj.
In fruntea orasului iti trebuie o anumita prestanta, decenta pe care un limbaj ca acesta nu ti le ofera.
Marieanne a zis
Musiu,lasa filozofiile,conteaza sa faca treaba!Sunt in tara asta o sumedenie de intelectuali,cu limbaj de lemn,cu atitudini ca din „Pretioasele ridicole” de Molière si nu sunt buni de nimic,poate de taiat frunze la caini!Conteaza sa aiba ceva in gamalie,nu faptul ca a folosit nu stiu ce expresie mai din popor.
Bunicuta a zis
Asta ca sa nu ajungem noi,cetatenii la dat ceva picioare-n fund celor care trebuuie sa construiasca rezerva si repede si eficient!
Rizea a zis
Se riDica exact la nivelul mesajului anti PSD. Toti o apa si-un pamant.
Mirel a zis
Proiectul pentru aproape 9 Km de conducta pozitionata pe un traseu pe care sunt si alte retele, la nivel de Autorizatie de constructie, avize, proiect tehnic, detalii de executie, caiete de sarcini – lucrari de constructii si instalatii cu respectarea Legii 10/1995 actualizata nu se poate face in 2 luni decat daca se face rabat de la calitate. Este interesant cine receptioneaza de la Primarie proiectul. Se va intampla acelasi lucru ca la receptia de la proiectele Insulei de Agrement si de la alte lucrari care s-au inpotmolit.
Bunicuta a zis
Atunci sa mai stam vreo 20 de ani pana primesc astia aprobare de construire a 9 km de teava.Asa s-a procedat si cu Insula,se mai poate astepta vreo 30-40 de ani pana la finalizarea proiectului.Niste impiedicati tot timpul in orasul asta!