Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău, s-a declarat optimist, după întâlniurea de la Guvern cu premierul Ludovic Orban și alți membri ai Executivului. Edilul a anunțat modificări în realizarea bugetului de stat, după ce noii guvernanți au promis să ia în calcul nevoile municipiilor.
Primarii de municipii, reuniți în Asociația Municipiilor din România, au avut o întâlnire de lucru, la Guvern, cu premierul Ludovic Orban, Raluca Turcan – viceprim-ministru, Vasile-Florin Cîţu – ministrul Finanțelor Publice, Ion Ștefan – ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.
„Veștile de la Guvern par încurajatoare. Am solicitat premierului Orban cele 70 de milioane de lei luate din bugetul Bacăului de guvernarea Dăncilă! Se pare că noul prim ministru a înțeles nevoile municipiilor și nu dorește să mai repete greșelile Vioricăi Dăncilă referitor la politica fiscală aplicată celor mai mari comunități din România”, a anunțat la finalul întâlnirii primarul Bacăului.
Necula a informat că a susținut necesitatea predictibilității bugetare, iar alocările de fonduri spre municipii să nu mai fie filtrate sau ajustate „discreționar de diverși baroni locali care au de manevrat polițe politice”.
Primarul Bacăului a mai anunțat că a obținut mai multe asigurări că Legea bugetului de stat va fi aprobată până la finalul acestui an, astfel încât să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2020 și să asigure adoptarea bugetelor locale în cel mai scurt timp.
Se vor lua în considerare nevoile reale ale municipiilor în vederea unei rectificări bugetare pentru anul 2019, banii pentru asigurarea încălzirii centralizate fiind una dintre necesitățile stringente ale municipiului Bacău dar și a mai multor municipii.
Cotele din impozitul pe venit, una din principalele surse de venit ale bugetelor locale, vor fi stabilite la cuantumul de 65% prin Legea finanțelor publice și nu prin Legea bugetului de stat, așa cum s-a întâmplat în anii 2018-2019.
Guvernul va asigura cu cel puțin 50% finanţarea drepturilor asistenţilor personali și a indemnizaţiilor persoanelor cu handicap grav. Aceste astept este deosebit de important, a anunțat Necula, întrucât aceste cheltuieli împovărau substanțial bugetul de funcționare al orașului nostru.
„Pe scurt, concluzia este că toate aceste măsuri nu vor mai afecta bugetele municipiilor și nu vom mai fi nevoiți să stăm cu mâna întinsă la Guvern și la Consiliul Județean. Sper să nu trăim doar un vis frumos iar cele discutate să se concretizeze cu adevărat în soluții reale pentru cetățeni”, a mai spus Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău.
gogu a zis
hai bre ai sarit in barca cealalta ? confirmi ca esti un 0.
Catiche a zis
Pai daca ramanea in psd era mai bine?