În cadrul programului ”Young Ambassadors – Twin Schools” al Departamentului de Tineret al Municipalității Petach Tikva-Istrael, oraş înfrăţit cu municipiul Bacău din anul 1999, o delegaţie de nouă elevi de liceu din orașul Petach Tikva și doi profesori coordonatori, însoțitori ai acestei delegații, alături de zece liceeni băcăuani și doi profesori români, au fost primiţi de către primarul Cosmin Necula, la Centrul de Afaceri şi Expoziţional ”Mircea Cancicov”.
Primarul municipiului Bacău le-a oferit diplome tinerilor „ambasadori” din Petach Tikva, dar și din Bacău, participanți la tabăra internațională, ce are loc în Bacău, în cadrul programului ”Young Ambassadors – Twin Schools”. Programul este unul de conectare a comunităților din întreaga lume, cu ajutorul mijloacelor de comunicare prin internet, tabere internaționale pentru tineri „ambasadori” fiind organizate anual. Până la acest moment, o multitudine de idei și planuri au apărut ca urmare a schimburilor de mesaje și a interacționării pe Skype, Messenger, Facebook, Twitter, etc. Au fost create proiecte virtuale la care liceenii au participat, apelând la mijloacele de colaborare ”open source”, precum wiki, blog și chiar la cele de conectare online, care permit întâlniri face-to-face, la distanță prin: conferințe video, clipuri video, etc.
Se inițiază proiecte comune
“Voi sunteţi adevăraţii ambasadori ai oraşului Bacău, pe de o parte, şi ai oraşul Petach Tikva, pe de altă parte. Prin intermediul taberei internaţionale se stabilesc legături de înfrățire între rețelele școlare din întreaga lume, se încurajează schimbul profesional dintre profesori, se inițiază proiecte comune, se experimentează modele inovatoare de educație, urmărindu-se obiective noi, mai generoase, se explorează aspecte ale identității celor două culturi/ civilizații, se folosesc platforme care facilitează între participanții la proiect relații semnificative pe termen lung”, a precizat primarul Cosmin Necula.
„Oraşul Bacău a dezvoltat de-a lungul anilor raporturi excelente de colaborare cu oraşul israelian Petach Tikva. Au avut loc mai multe schimburi de experienţă, inclusiv în cadrul acestui program, care urmărește promovarea diversității, cooperării culturale și întemeierea unor relații, care includ diferite activități în parteneriat, dialog despre multiculturalitate, dar și organizarea unor evenimente culturale încrucișate între cele două orașe. Așadar, sunt create premisele pentru cunoaștere reciprocă a stilului de viață, a unei alte culturi, dar și pentru contacte personale și de grup”, a adăugat Gabriel Stan, consilier local, iniţiatorul programului şi a taberei internaţionale 2017.
Tinerii israelieni de liceu, din clasele a X-a și a XI-a, care sunt prezenţi în tabără, în Bacău, în perioada 02 – 06 aprilie 2017, au studiat noțiuni elementare de limba română, dar și referitoare la cultura, civilizația și istoria românilor.
Elevii români care participă la această sesiune a programului au început să lucreze la proiecte, încă din luna octombrie a anului 2015, ei fiind selectați în funcție de următoarele criterii: cunoașterea limbii engleze, a unor noțiuni minime despre cultura și civilizația evreiescă și israeliană, istoria Statului Israel etc. (sursa: comunicat de presă)
paul leibovici a zis
Către
dl Cosmin Necula-primar
Stimate Domn,
Vă scriu în calitate de Fost cetăţean al Bacăului.
Câteva generaţii ale familiei mele s-au născut ,au trăit la Bacău sau ăn apropiere.
De aproape jumătate de veac trăiesc şi scriu (şi în limba română) căci sunt de profesie ziarist şi scriitor ,membru al U.S. din România, Israel.
Consilierul dvs ,cu care corespondez deţine unele cărţi pe care le-am scris în limba română.De altfel ,ne-am cunoscut personal ,aici în Israel. Subiectul uneia din lucrările mele ,,Martiri anonimi”se petrece parţial chiar la Bacău.
Sunt informat de legăturile dvs.cu oraşul Peteh-Tikva şi acţiunile frumoase bilaterale.
De altfel,cu ani în urmă am scris o carte despre modul în care evreii din Bacău îşi petreceau sărbătorile şi relaţiile cu creştinii localnici.
Curând voi îmlinii 87 de ani şi colegii doresc să mă sărbătorească.
Pentru mine ar fi o frumoasă sărbătoare ,de altfel la Bacău.Aş putea conferenţia despre cărţile mele -inspirate din plaiurile băcăuane. Intenţionez chiar să donez Bibliotecii unele lucrări.
Vă doresc succes în cele ce întreprindeţi şi multă sănătate.
dr.Paul Leibovici (Liman-iscăleam în periodicele din România)
5.apr.2017