Producător de pomi altoiți
www.pomaltoi.ro
E primăvară şi în pomicultură.O serie de specii au înflorit mai repede ca de obicei şi mai ales în zonele adăpostite, iar altele abia aşteaptă să înflorească. Spuneam şi în articolul anterior de riscurile la îngheţ, care încă se menţin şi pentru care se pot lua unele măsuri de protejare.
Perioada de plantare în această primăvară este scurtă, datorită intrării rapid în vegetaţie a pomilor. Dar încă se mai poate planta, până la mijlocul lunii aprilie. Condiţia este ca aceşti pomi, care se plantează în această perioadă, având mugurii bine umflaţi sau chiar dezmuguriţi, să fie scurtaţi rapid la înălţimea la care se proiectează coroana, să fie bine mocirliţi la plantare şi udaţi din abundenţă până ce apa bălteşte în groapă, după care obligatoriu se trage deasupra un strat de pământ afânat, sau alte materiale de mulcire, pentru a opri evaporarea apei, formarea crustei şi apariţia de crăpături în pământ care vor determina pierderea apei din zona rădăcinilor pomului şi uscarea acestora. Udarea se repetă la 1-2 săptămâni dacă pământul s-a uscat , respectându-se condiţiile enunţate la prima udare.
Foarte important este, în livezile aflate pe rod, dacă nu am efectuat lucrările solului şi fertilizarea de toamnă, să le efectuăm cât mai repede. Îngrăşămintele organice bine descompuse, sau îngrăşămintele chimice pe bază de azot, fosfor, potasiu şi microelemente, încorporate în sol pe o rază mai mare decât proiecţia coroanei, iar la pmii aflaţi în plină producţie pe toată suprafaţa livezii, încă îşi pot aduce un aport substanţial în creşterea şi fructificarea corespunzătoare a pomilor. Este frumos cu iarbă în livadă, dar ea este în concurenţă cu pomii pentru hrană, apă şi aer. În condiţiile irigării, cu introducerea în apa de irigat a îngrăşămintelor solubile, cosirea repetată a ierbii, putem şi în zona Bacău să avem şi iarbă în livadă. Atenţie, iarba nu înseamnă buruieni, mai ales cum este pirul. Dacă avem pir în livadă trebuie să scăpăm urgent de el. Singura metodă de a scăpa este erbicidarea cu erbicide pe bază de glifosat (Roundup, Glyphogan), utilizate în această perioadă. Pirul şi alte buruieni perene trebuie să aibă o înălţime de 15-20 centimetri. Erbicidul se administrează cu pompa, 4 litri erbicid în 200 litri apă la hectar, ceea ce revine 200 mililitri erbicid la 10 litri apă şi administrat pe o suprafaţă de 500 metri pătraţi. Nu trebuie să existe riscul de ploaie timp de 1-2 ore după administrare şi frunzele buruienilor să nu fie ude. Soluţia nu trebuie să ajungă pe frunzele plantelor de cultură. După utilizarea pompei, aceasta trebuie spălată bine. Erbicidul acţionează prin asfixierea rădăcinii buruienilor. Buruienile se vor îngălbeni în 5-6 zile după care se vor usca. Buruienile nu se vor tăia în acest interval, pentru că frunzele preiau erbicidul şi se forţează activitatea metabolică a rădăciinilor, care după asfixierea lor determină moartea întregii plante.
O importanţă deosebită o au în această perioadă tratamentele fitosanitare preflorale, atât pentru combaterea infecţiilor primare a bolilor cât şi pentru combaterea unor insecte care îşi fac apariţia în această perioadă. Efectuarea corespunzătoare a acestor tratamente au un efect hotărâtor în stăvilirea atacului din timpul anului. Astfel la măr, tratamentele până la înflorit pentru combaterea rapănului şi făinării cu produsele cupru şi sulf pot fi hotărâtoare în controlul acestor boli pe toată perioada de vegetaţie. Tratamentele cu insecticide în cazul atacului de „Gărgăriţa florilor de măr” sau prevenirii atacului de „Viermele pieliţei fructelor” sunt foarte importante în realizarea producţiei de mere. Tratamentul cu insecticide în cazul atacului de gărgăriţă se face când este prezent atacul. Pentru ceilalţi dăunători şi protecţia pomilor pe perioada înfloritului insecticidele se vor administra până la deschiderea primei flori şi să nu fie toxice pentru insectele polenizatoare (Karate zeon, Calipso). Pe timpul înfloritului se vor evita efectuarea tratamentelor fitosanitatre pentru protejarea insectelor polenizatoare şi a nu inhiba germinarea polenului în procesul de fecundare a florilor.
Lasă un răspuns