Șomerii pot solicita de la stat prime de instalare dacă se mută cu domiciliul în alt oraș pentru a se angaja. anul trecut, statul a acordat în total prime de aproape 500 de milioane de lei vechi. în primele luni din acest an, cinci șomeri au acceptat să se încadreze în alt oraș, primind sprijin de la stat.
Florentin RADU
Puțini știu că șomerii pot obține prime în bani de la stat de până la 3.500 de lei (35 de milioane de lei vechi) dacă, în perioada cât beneficiază de indemnizație de șomaj, se angajează într-o localitate situată la peste 50 de kilometri de domiciliu. Astfel, potrivit Legii nr. 76/2002, șomerii care se încadrează într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 kilometri de cea în care își au domiciliul stabil beneficiază de o primă de încadrare acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, egală cu de două ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data acordării, adică 1.000 lei.
În plus, șomerii indemnizați care se încadrează într-o altă localitate și sunt de acord astfel să își schimbe domiciliul în acel oraș primesc o primă de instalare de la bugetul asigurărilor pentru șomaj egală cu de șapte ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data instalării, adică de 3.500 lei.
Potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău, de la începutul acestui an, două persoane s-au încadrat într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 de km și au beneficiat de prima de instalare a cărei valoare este de 3.500 de lei. În plus, alte trei persoane s-au încadrat într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 de km și au beneficiat de primă de încadrare a cărei valoare este de 1.000 de lei. „Anul trecut, 10 persoane au beneficiat de prima de instalare – suma alocată fiind de 35.000 lei – și nouă persoane au beneficiat de prima de încadrare, în total sprijinul ajungând la 9.000 lei”, a precizat Daniela Bălan, purtătorul de cuvânt al AJOFM Bacău.
Mai reținem faptul că, în situația în care cel subvenționat decide din proprie inițiativă să renunțe la acel loc de muncă mai devreme de un an, va fi obligat să restituie statului sumele acordate drept prime de încadrare sau de instalare.
Lasă un răspuns