Evenimentul caritabil „Ajută un copil din mediul rural să meargă la școală”, organizat de „Clubul Oblio” și „Clubul 60^”, a fost un succes. Începutul a fost pe 12 septembrie, ora 11, în Parcul Cancicov, unde alături de reprezantanții celor două cluburi, de eleva de clasa a XI-a Roxana Ioana Sandu, cea care a dat ideea evenimentului, și de colegele ei de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” au venit copiii ce fac parte din Școala de Vară „Oblio” pentru a-și vinde jucăriile în scop caritabil.
Acțiunea a continuat seara, cu un concert caritabil ce a avut loc în clubul „The Stage” din Bacău, unde au urcat pe scenă soliștii Irina Aldea, Măriuca Bursuc, Seby Roman, Iulian Cântea și formațiile „Musical Art” și „Secția Rock”. Mulți dintre aceștia au mai participat la astfel de concerte cu scop nobil. „Primul concert de acest gen la care am participat a fost pentru o fetiță care avea cancer” – a declarat Iulian. Seara a fost încheiată de formația „Secția Rock” (Ramona Mazilu – voce, Dorin Chirilescu – voce și chitară, Radu Hanga – chitară, Ciprian Hâncu – bass și Marian Sava – tobe). „Am acceptat pentru că ne face plăcere să cântam mai ales pentru un concert cu un astfel de scop șI, dacă putem face ceva bun pentru copiii din zonele rurale, de ce nu?”- ne-a spus Radu.
În cadrul evenimentului s-au strâns jucării, cărți și multe altele precum și fonduri în valoare de 2.000 de lei din sponsorizări și donații.
(Raluca COTFAS)
Lasă un răspuns