• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Actualitate / Principele Radu al României participă în Bacău la o dublă lansare de carte regală

Principele Radu al României participă în Bacău la o dublă lansare de carte regală

Ziarul de Bacau 24 octombrie 2017 Lasă un comentariu

LikeShare

Curtea Veche Publishing și Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” Bacău organizează joi, 26 octombrie 2017, începând cu ora 17.30, o dublă lansare de carte regală.


Alteța Sa Regală Principele Radu al României, alături de Irén Arsene Máté, directoarea generală a editurii Curtea Veche, vor prezenta albumul „Povestea Castelului Peleş”, scris de ASR Radu al României, şi volumul regal pentru copii și tineri „Margareta a României. O Principesă în serviciul ţării regăsite”. Lansarea va fi găzduită de Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” din Bacău.

Citind „Margareta a României. O Principesă în serviciul ţării regăsite” scrisă de Adrian Cioroianu și ilustrată de Yanna Zosmer, cei mici vor descoperi că nu toate familiile regale sunt la fel şi că destinul ASR Principesa Margareta nu seamănă cu viaţa de basm a altor prinţi şi prinţese, deşi părinţii săi erau capete încoronate. În anul naşterii sale, regele Mihai şi regina Ana trăiau în exil, fiind nevoiţi să rămână departe de ţara lor.

Copiii vor avea plăcuta surpriză de a descoperi o mică principesă căreia îi plăcea să hoinărească cu bicicleta sa roşie, să se joace cu surorile sale mai mici, Elena, Irina, Sofia şi Maria şi care credea că toate reginele dau de mâncare găinilor şi merg la piață să vândă produse din grădină! Principesa a crescut păstrându-şi firea pozitivă, principiile de viaţă şi încrederea neștirbită în valorile morale.

Povestea destinului său este o adevărată lecţie de viaţă: şi-a iubit părinţii şi bunicii, a învăţat mai multe limbi şi a călătorit în întreaga lume, înainte de a-şi regăsi propria ţară, România, tărâmul fermecat despre care i se povestise întreaga viaţă.

În „Povestea Castelului Peleș”, ASR Principele Radu al României prezintă această capodoperă a arhitecturii secolului al XIX-lea. O adevărată galerie, în care se reunesc mari curente și tendinţe din pictură, sculptură și artele decorative. Un loc încărcat de istorie, care a găzduit capete încoronate și artiști vizionari.

Reședinţă a creatorului României moderne, Regele Carol I, Castelul Peleș este expresia ultimă a dorinţei de afirmare și legitimare a poporului român între naţiunile moderne ale Europei. Cum orice castel are o poveste, se cuvenea să aibă și Peleșul una, iar aceasta este dezvăluită chiar de unul dintre membrii Familiei Regale. Erudită, minuţioasă, adeseori inedită, superb ilustrată, „Povestea Castelului Peleș” este cea mai izbutită monografie de până acum a acestui fascinant și glorios simbol al României.

Volumele „Margareta a României. O Principesă în serviciul ţării regăsite” şi „Povestea Castelului Peleş” sunt disponibile pe site-ul Curtea Veche Publishing și în librăriile din țară.

LikeShare

Din categoria: Actualitate Etichete: Adrian Cioroianu, lansare de carte, Principele Radu

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Exit-poll alegeri prezidențiale 2025: Nicușor Dan a câștigat al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit estimărilor de la ora 19:00

Alegeri prezidențiale 2025, turul al doilea. Prezență la vot mult mai mare decât în primul tur, în județul Bacău – UPDATE

Mașini de 120.000 euro, furate din mai multe țări europene, confiscate de polițiștii băcăuani

Centrul de Comunicare Județean Bacău: 1.000 de angajați MAI asigură siguranța în cele 640 de secții de vot

Programul SOMA de colectare a deșeurilor reziduale, din perioada 19 – 24 mai 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Sorin la Alegeri prezidențiale 2025, turul al doilea. Prezență la vot mult mai mare decât în primul tur, în județul Bacău – UPDATE
  • Sorin la Alegeri prezidențiale 2025, turul al doilea. Prezență la vot mult mai mare decât în primul tur, în județul Bacău – UPDATE
  • Cetatean la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • Robert la VIDEO: Sponsorizări și donații de peste 67.000 de euro la Gala FSC. Vezi cine sunt laureații celei de a XXII-a ediții
  • hailavot la Alegeri prezidențiale 2025, turul al doilea. Prezență la vot mult mai mare decât în primul tur, în județul Bacău – UPDATE

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău