Petru Hoșuat, un bărbat în vîrstă de 42 de ani din comuna Horgești, a ajuns pacient al secției Chirurgie II din Spitalul Județean după ce un mal de lut s-a prăvălit peste el. Țăranul săpa în galeria de la marginea comunei, loc cunoscut de săteni cu cel mai bun lut pentru chirpici. „Îmi ajutam un nepot să-și repare casa. L-am ajutat și la săpat de lut. Aproape încărcasem căruța, cînd s-a rupt malul înalt de aproape șapte metri. Eu am fost singurul prins sub pămînt. A fost nevoie de ajutorul oamenilor de pe cîmp să mă scoată de sub malul de lut prăbușit. Nu s-a mai întîmplat niciodată un asemenea accident la lutărie, dar din cauza atîtor ploi s-ar putea să se surpe și peste alți oameni”, spune Petru Hoșuat. Bărbatul a suferit un traumatism cranio facial, unul toracic și multiple fracturi costale. Pentru acest diagnostic, bărbatul care a scăpat cu viață după ce a fost îngropat de viu va avea nevoie de cel puțin o săptămînă de îngrijiri medicale. (C.D.)
Lasă un răspuns