Doi tineri au fost prinși de polițiștii locali băcăuani chiar în momentul în care încercau să fugă cu mai multe haine furate dintr-un magazin de pe strada Milcov.
Luni, 01.07.2024, în jurul orelor 12.30, polițiștii locali aflați în patrulare pedestră în zona străzii Milcov 2-4 au observat doi tineri care ieșeau dintr-un magazin având în brațe mai multe obiecte vestimentare și fugind în grabă.
Polițiștii locali i-au interceptat rapid pe cei doi suspecți și, în urma discuțiilor purtate, aceștia au recunoscut că au sustras trei hanorace, două perechi de pantaloni și o bluză din magazinul respectiv.
Persoanele implicate în acest incident au fost identificate ca fiind C.C., în vârstă de 24 ani, și D.R.P., în vârstă de 21 de ani, ambii având domiciliul în municipiul Bacău.
În urma constatării faptelor, polițiștii locali au întocmit documentele procedurale privind infracțiunea flagrantă, care au fost predate Secției 2 Poliție Bacău pentru continuarea cercetărilor.
Toate bunurile sustrase au fost recuperate și returnate magazinului păgubit.
Poliția Locală a Municipiului Bacău reiterează angajamentul de a menține ordinea și siguranța publică și îndeamnă cetățenii să semnaleze orice activitate suspectă pentru a preveni și combate infracționalitatea.
Telefonul Cetățeanului : 0234/986 disponibil 24h/24h.
PingPong a zis
Dupa semnalmente, par a fi din grupul celor care fac ravagii si prin supermarketuri