Activitatea cazinourilor are un impact major asupra economiei din România, atât din punctul de vedere al banilor pe care „îi varsă” la bugetul de stat, cât și din punctul de vedere al numeroaselor locuri de muncă pe care le creează.
De la înființarea Loteriei Române, în anul 1906, până în prezent, piața de gambling din țară a trecut prin numeroase schimbări. De exemplu, în perioada regimului comunist, jocurile de noroc au fost interzise în România și au fost legalizate, din nou, începând cu anul 1990. Apoi, în prima decadă a anilor 2000, s-a încercat prima legalizare a cazinourilor online, care s-a dovedit a fi un proces destul de anevoios, întrucât legislația românească în acest domeniu nu respecta pe deplin dispozițiile în vigoare ale Uniunii Europene.
Așadar, a fost necesară înființarea unui organism care să se ocupe de aceste aspecte. Industria jocurilor de noroc din România este, astăzi, strict reglementată prin intermediul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), o instituție aflată în subordinea Guvernului României, înființată în anul 2013, care și-a aliniat activitatea în conformitate de normele și legile europene.
ONJN gestionează, monitorizează și controlează piața cazinourilor offline și online, diminuând evaziunea fiscală în domeniu. De asemenea, acest organism guvernamental lucrează la îmbunătățirea și adaptarea reglementărilor de joc, ținând seama de necesitatea asigurării prevenirii dependenței de jocuri de noroc și a protecției minorilor.
Astfel, din punct de vedere economic, cazinourile contribuie, anual, cu aproximativ 300 de milioane de euro la bugetul de stat, bani care provin din taxe directe și indirecte, incluzând aici și impozitele pe care statul le taxează din câștigurile jucătorilor norocoși. Gradul de colectare a banilor, de când a fost înființat ONJN, este de 99%. În 2023, potrivit notei de fundamentare care prevede creșterea taxelor specifice activităților din domeniul jocurilor de noroc, se estimează că aceste venituri vor crește cu aproximativ 40%.
Ce impact are industria cazinourilor în crearea locurilor de muncă?
În acest domeniu activează, conform datelor de aici, 690 de firme, iar numărul total al angajaților care lucrează în codul CAEN 9200 (clasa care include activități de jocuri de noroc și pariuri) este de peste 21 800 de angajați. Totuși, în realitate, numărul angajaților din industria jocurilor de noroc este cel puțin dublu, dacă luăm în calcul și persoanele angajate pentru activități conexe, cum ar fi pazinicii, sau cei angajați pe funcția de programator, administrator de server etc., în cazul unui casino online.
Cel mai mare angajator pe acest cod CAEN este Superbet, care are peste 2 800 de angajați, urmat de Loteria Română, care are peste 2 400 de angajați. Topul primilor 5 angajatori din domeniu arată astfel:
1. SUPERBET BETTING & GAMING SA: 2 877 angajați, Cifră de afaceri: 386 010 845 lei
2. COMPANIA NATIONALA LOTERIA ROMANA S.A.: 2 410 angajați, Cifră de Afaceri de: 1 076 446 024 lei
3. HATTRICK BET SRL: 1 540 angajați, Cifră de afaceri: 182 240 345 lei
4. BET ACTIVE CONCEPT S.R.L.: 1 170 angajați, cifră de afaceri: 151 201 317 lei
5. MAX BET SRL: 923 angajați, Cifră de afaceri: 307 006 969 lei
În domeniul jocurilor de noroc, potrivit datelor, cifra de afaceri netă totală este de peste 9 miliarde de lei, iar profitul net total este de peste 980 milioane de lei. Informațiile prezentate sunt conform datelor fiscale raportate în 2022 pentru anul fiscal 2021.
Ce salarii se oferă în domeniul jocurilor de noroc?
La o scurtă căutare pe site-urile dedicate anunțurilor de angajare veți descoperi o ofertă variată de locuri de muncă. De exemplu, pe Bestjobs sunt aproximativ 550 de posturi disponibile pentru cazinouri, cum ar fi: Service Manager pentru casino online, Online Dealer, Operator pariuri sportive, Online Casino Hostess, Analist Fraudă și Plăți, marketing manager și așa mai departe.
Salariile, în funcție de experiența cerută, oraș și de postul pentru care aplicați poate pleca de la 400 de euro. De exemplu, salariul estimativ pentru funcția de Supraveghetor sală de jocuri este de 960 – 1065 € net / lună.
Pentru postul de Online dealer, oferit de un casino online din București, oferta salarială se situează între 1550 – 3000 euro net/lună, potrivit anunțului de angajare, în funcție de experiența persoanei (experiență de 2-5 ani sau fără experiență).
Și pe eJobs există peste 340 de locuri de muncă în acest domeniu, iar unul dintre cele mai bine plătite posturi este cel de Casino Game Presenter/Live Streamer pentru care se oferă un salariu de 10 000 lei net/lună, potrivit anunțului de angajare.
Interes crescut pentru jocurile de noroc
Având în vedere că din ce în ce mai mulți oameni sunt atrași de jocurile de noroc (România se situează în media europeană, respectiv 0,5 – 2% practicanţi împătimiţi ai jocurilor de noroc din totalul populaţiei peste 18 ani, potrivit celui mai recent studiu realizat de GfK România) și oferta locurilor de muncă va fi în continuare una mare și va oferi mai multor oameni posibilitatea de a lucra într-un domeniu unde se poate câștiga foarte bine și care oferă atât posibilitatea unui loc de muncă online sau offline.
În ultima perioadă, din ce în ce mai mulți oameni, jucători sau persoane care doresc să lucreze în acest domeniu, se orientează spre casinourile online, pentru că le oferă o siguranță mai mare.
Ca să nu aveți dubii cu privire la legalitatea casinoului, trebuie să faceți o scurtă documentare și să vă asigurați că respectivul casino online este licențiat, pentru a avea certitudinea că activitatea lui se aliniază reglementărilor în vigoare și că drepturile vă vor fi respectate.
Lasă un răspuns