Zece profesori de mai multe specialitati de la Colegiul National „Gheorghe Vranceanu” din Bacau au facut, in perioada 17 – 19 octombrie 2011, o vizita de lucru pe tema educatiei incluzive, la Institución de Educación Secundaria „Angel de Saavedra”, din orasul spaniol Cordoba. A fost cea de-a treia intilnire in cadrul programului Leonardo da Vinci de invatare pe tot parcursul vietii „Teaching Methods in English”, in care institutia bacauana este partenera alaturi de alte patru colegii, din Spania, Norvegia, Slovacia si Germania. Cei 40 de profesori participanti la reuniune au sustinut lectii in care au aplicat metode diverse de invatare si au prezentat aspecte specifice despre educatia adaptata, din sistemul propriu de invatamint. Una dintre activitatile din programul vizitei a fost o masa rotunda pe tema proiectului, care a fost transmisa in direct din studioul de radio al scolii. „Mi-a placut foarte mult organizarea acestei intilniri, ce a reflectat spiritul latin. Toate activitatile pe care ni le-au propus au fost legate de specificul zonei, incarcate de o cultura complexa”, a declarat, referitor la vizita in Spania, profesorul Gabriel Andrei, director al Colegiului National „Gheorghe Vranceanu”, din Bacau. „Din prezentarile realizate de echipele partenere in proiect, aspectele incluzive se refera la integrarea elevilor cu probleme sociale, cu probleme atitudinale si de integrare in colectiv. In sistemul german, de exemplu, exista programe educationale speciale pentru imigranti. In sistemul românesc, educatia incluziva vizeaza elevii cu deficiente sau elevii inalt abilitati”, a subliniat profesorul Doru Leonte. Urmatoarea intilnire de lucru din cadrul proiectului va avea loc in perioada 15 – 17 februarie 2012 cind vor veni in Bacau oaspeti din cele patru tari partenere. (Laura HUIBAN)
Lasă un răspuns