Colegiul National Pedagogic „Stefan cel Mare” din Bacau este gazda, in aceasta saptamina, pentru 12 profesori si 16 elevi de la institutii de invatamint din Anglia, Danemarca, Grecia, Lituania si Austria, partenere ale scolii bacauane in cadrul proiectului Comenius „Creating cultural capitals”, care se va desfasura in intervalul 2009 – 2011. La inceputul acestei intilniri de lucru din Bacau oaspetii straini au asistat la un spectacol de muzica traditionala românesca, pe durata caruia au avut surpriza placuta sa le fie interpretate si cintece din tarile lor de provenienta. Pe durata vizitei vor primi informatii referitoare la sistemul de educational românesc, la istoria tarii sau la principalele obiective culturale si turistice din Bacau si din imprejurimi sau din alte orase din România. „Elevii Comenius” vor realiza o harta culturala si vor face prezentari cu tema „Eroii Mei”. Pe durata intrunirii de lucru din Bacau oaspetii Colegiului Pedagogic vor participa si la un spectacol oferit de elevi ai Liceului de Arta „George Apostu” si vor avea ateliere in care vor discuta pe activitatile realizate la intrunirea din Anglia si despre cele care vor urma. Coordonatorul bacauan al proiectului Comenius „Creating cultural capitals” este prof. dr. Dorel Nistor. (Laura HUIBAN)
Lasă un răspuns