Reprezentantii cadrelor didactice din invatamintul preuniversitar bacauan, membri ai Sindicatului Liber din Invatamint, au „sarbatorit” ieri in strada Ziua Internationala a Educatorului, cerindu-si drepturile luate de Guvernul Boc. Profesorii solicita renegocierea si incheierea contractului colectiv de munca, depolitizarea invatamintului, respectarea Legii Educatiei Nationale privind alocarea a 6 la suta din PIB pentru educatie si acordarea drepturilor salariale cistigate in instanta. Desi liderii SLI Bacau anuntasera un protest cu 150 de angajati din invatamintul bacauan, in intervalul orar 12.00 – 14.00, pichetarea Prefecturii Bacau a fost facuta de nu mai mult de 50 de profesori, „inarmati” cu steaguri cu insemne sindicale si cu drapelul românesc. In fata acestei „amenintari”, jandarmii aflati in post zimbeau a plictiseala cu coatele pe gardurile menite sa impiedice intrarea protestatarilor in Prefectura. „Noua lege a Educatiei pune cadrele didactice la mina directorilor. Marea majoritate a directorilor sint numiti politic. Asta e motivul pentru care avem astazi o participare redusa. Dar trebuie sa gasim solutii, pentru ca daca România are nevoie de viitor, are nevoie de educatie. Cred ca prin educatie trebuie sa determinam clasa politica sa inteleaga ca noile generatii trebuie sa vina cu o alta gindire. In functie de reactia Guvernului si a Ministerului Educatiei ne putem intilni in perioada urmatoare pentru noi actiuni de protest”, a declarat Manole Gheorghe Chiriac, liderul SLI Bacau. Reprezentantul sindicalistilor bacauani s-a intilnit ieri cu Constantin Scripat, prefectul de Bacau, caruia i-a inminat o scrisoare deschisa adresata prim ministrului Emil Boc. „Nici la aceasta data nu au fost elaborate metodologiile; Legea Educatiei Nationale se aplica doar pentru a se dispune reduceri de personal si diminuarea costurilor”, a semnat Biroul Operativ al SLI Bacau in aceasta scrisoare deschisa in care se cere realizarea urgenta a reformei de fond, revizuirea continutului programelor, restructurarea curriculumului national si numirea unui ministru „care cunoaste domeniul pe care il guverneaza”. „Titularizarea la nivel de scoala, intr-o tara ca România, cu atita hotie, este cea mai mare greseala. Asta ne va lua demnitatea, va incepe slugarnicia fata de director”, a declarat Ioan Lupu, profesor titular de istorie a Scolii „Mihail Sadoveanu”, din Bacau. „Protestam pentru a ne apara drepturile minime ramase, pentru redobindirea celor cistigate in instanta, a sporurilor care ni s-au luat”, a motivat Steliana Asofiei, de la Liceul de Arta George Apostu”. In urma intrevederii cu prefectul Constantin Scripat, SLI Bacau a obtinut promisiunea unei intilniri de lucru la inceputul saptaminii viitoare, cu reprezentanti ai Inspectoratului Scolar Judetean Bacau si directori ai Directiei Finantelor Publice, pentru discutarea revendicarilor de natura financiara. Din declaratiile liderului SLI Bacau astazi au avut loc astfel de pichetari in mai multe judete din tara. (Laura HUIBAN)
Lasă un răspuns