Sistemul medical romanesc se confrunta cu o noua criza, acuta, de identitate, dupa episodul Slatina, care scoate in evidenta nu doar carentele organizatorice si manageriale, ci mai ales decompensarile de moralitate. A muri cu zile depaseste, astfel, conotatiile lingvistice care definesc o stare de fapt abstracta si se deplaseaza de la sine in sfera ilegalului si a penalului. Faptele ne sint cunoscute, ele ne-au fost mediatizate pe larg si au condus deja la concluzii contradictorii si controversate, in functie de pozitiile taberelor aflate in ecuatie. Un om si-a pierdut viata in imprejurari dramatice provocate de o culpa medicala. Din acest punct de vedere, lucrurile sint cum nu se poate mai clare si nu comporta nici un fel de discutii. Ceea ce surprinde si nedumereste, evoluind chiar spre o anumita stare de revolta, este atitudinea celor implicati in comiterea abuzului disciplinar si in solutionarea lui. Ca de obicei, cel vinovat este decedatul, si cu asta s-a spus totul.
Punct si de la capat. Masurile luate de ministrul Sanatatii, extrem de dure dar intrutotul justificate, sint interpretate ca fiind nu doar abuzive, ci de-a dreptul o tortura la adresa medicilor sanctionati. Si asta de catre cine? De catre insusi presedintele Colegiului Medicilor! Iata o atitudine ce sfideaza nu doar realitatea obiectiva, ci si insesi valorile statuate si recunoscute ale profesiei. Sintem, asadar, in fata manifestarii unor politici de clan: o mina spala pe alta, si amindoua obrazul. Juramintul lui Hipocrate si responsabilitatile asumate devin, astfel, simple formalitati lipsite de continut si golite de sens. Culpa medicala se transforma intr-o banala afectiune tratata cu indiferenta. Iar rezultatele se vad.
Nu e cazul, si nu e nici locul, desi momentul poate le-ar justifica, sa culpabilizam intregul sistem. Dar ceea ce devine mai mult decit evident este faptul ca Sanatatera este greu suferinda si are nevoie urgenta de manevre de resuscitare, spre a se evita deznodamintul fatal de genul „situatia sub control, pacientul decedat”. Cazuistica medicala ne ofera suficiente exemple de malpraxis cu autori disculpati sau tratati cu pastise disciplinare. Pacienti in stare critica plimbati intre spitale si sectii, cu masinile Salvarii sau pur si simplu abandonati pe zapada, in ger, la colt de strada; bebelusi schimbati intre mame din cauza neglijentei; nou-nascut externat, cu fractura de femur; bolnavi uitati prin saloane, fara a li se fi pus macar diagnosticele si lipsiti de orice supraveghere si medicatie pe motiv ca nu au dat spaga; operatii neglijente urmate de complicatii grave; medicatii neadministrate ori gresit stabilite. Toate acestea nu inseamna altceva decit exercitii falimentare de imagine, care pun in evidenta nu doar actori izolati si partituri neinspirate, ci o buna parte din corpul medical, asupra caruia planeaza stigmatul vinovatiei incurabile.
Sanatatea este, si ramine, domeniul prioritar al politicilor guvernantilor, indiferent de culoarea lor. Principiu stipulat de insasi Constitutia tarii, asociat si invocat cu orice prilej ce poate avea priza la populatie. Programele promovate si sustinerile financiare prin alocari bugetare incearca sa demonstreze aceasta orientare. Si, in parte, se reuseste. Dificultati, de asemenea, exista, dar aceasta nu inseamna ca si sint insurmontabile in intregul lor. Motivarea materiala a medicilor, ca de altfel a intregului personal medical si auxiliar nu e dintre cele mai performante si atractive. Nimeni nu contesta aceste adevaruri pentru care exista suficiente motive de comparatie. Dar acestea sint frustrari ce nu trebuie sa impieteze actul medical trimitindu-l in derizoriu si afectind integritatea sau chiar viata pacientilor. Medicina privata nu trebuie perceputa ca o alternativa sine die si neconditionata, pentru ca nu oricine are acces la ea. Episodul Slatina e o dovada; din nefericire, nu singura. Dar terapiile forte, la noi, se afla abia la stadiul principiilor. Tratamentul crizei de moralitate e anevoios si indelung, si asta intrucit administrarea lui este respinsa. Doar timpul sa o rezolve.
Lasă un răspuns