Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău va organiza două programe de formare continuă, avizate de Ministerul Educației. Unul dintre acestea, „Psihopedagogia – de la teorie, la practică”, este destinat cadrelor didactice debutante din învățământul preuniversitar, atât din mediul rural, cât și din cel urban. Programul urmărește abilitarea cursanților de a proiecta și derula activități didactice eficiente și de calitate.
Cel de-al doilea program, „Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învățare, pentru formarea competențelor cheie, la școlarii mici”, se va desfășura în premieră și este destinat cadrelor didactice din învățământul primar, care predau la clasa pregătitoare, în anul școlar 2012 – 2013, și care nu au fost formate până în prezent, cât și metodiștilor din Inspectoratul Școlar Județean și responsabililor comisiilor metodice, pentru învățământul primar. Acesta are ca scop abilitarea cadrelor didactice în vederea aplicării noului curriculum pentru clasa pregătitoare. „Odată cu organizarea acestor cursuri, încercăm să venim în întâmpinarea tinerilor noștri colegi, debutanți în sistem, care au nevoie de competențe suplimentare în domeniul psihopedagogiei, dar și în întâmpinarea cadrelor didactice care predau la clasa pregătitoare în acest an școlar”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul CCD Bacău. (Cătălina CHIFU)
Lasă un răspuns