Câteva instituții publice din Bacău și societăți comerciale au picat testul birocrației, aplicând pentru Programul „Rabla 2014”.
Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat lista persoanelor juridice respinse în Programul „Rabla 2014”. În general, motivele respingerii pot fi numite „chichițe birocratice”, erori mai mari sau mai mici, unele chiar hilare, cum ar fi nenumerotarea paginilor ori lipsa datelor de identificare a proprietarilor.
Din Bacău, printre cei respinși la Programul „Rabla 2014”, apar nume sonore, unele care au ca principal obiect de activitate… chiar birocrația.
Regia Autonomă Aeroportul Internațional „George Enescu” din Bacău a fost respinsă, iar motivele invocate de Administrația fondului de Mediu sunt: „(…) lipsesc atributele de identificare a proprietarului din cererea de finanţare şi (…) dosarul de acceptare nu s-a depus paginat şi opisat. Certificatul de înregistrare fiscală în scopuri de TVA nu a fost depus.”
Oana Chelaru, directoarea Aeroportului, a declarat pentru Ziarul de Bacău că regia pe care o conduce intenționa să dea la fier vechi niște mașini, ca să poată cumpăra o Dacie, prin Programul „Rabla 2014”. Aeroportul nu are acum decât un jeep Nissan, care e folosit la transportul bagajelor și inspecția de teren.
„Nu eram în instituție când s-a întocmit dosarul, la aeroport există un singur jurist, care e «tras» în toate părțile, avem un deficit major de personal. Chiar și așa, mă mir că s-a greșit, noi avem o experiență bună la întocmit documentații, am participat la licitații, nu am avut reproșuri”, s-a arătat surprinsă directoarea Oana Chelaru.
Au mai fost respinse:
CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BACĂU, pe motivul: „Nu a fost depus documentul din care să rezulte modificarea adresei sediului.”
COMUNA NICOLAE BĂLCESCU, pe motivul: „Nu a fost depusă Hotărârea (Consiliului Local – n.r.) privind participarea la program.”
FUNDAŢIA DE SPRIJIN COMUNITAR BACĂU, pe motivul: „Dosarul de acceptare nu a fost depus în condiţiile prevăzute la art.44 alin. (1) din ghidul de finanţare aferent sesiunii (nu este opisat şi numerotat). Din certificatul de grefă prezentat nu rezultă că asociaţia nu a fost radiată sau lichidată. Nu a fost depus actul de înfiinţare respectiv încheierea judecătorească prin care a fost acordată personalitatea juridică.”
SC MICHEL GRUP SRL, pe motivul: „Certificatul constatator nr. 30305/14.08.2014 eliberat de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bacău, este mai vechi de 30 zile la data depunerii dosarului de acceptare (18.09.2014). Certificatul de cazier fiscal nr. 13297/14.08.2014 este expirat. Certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat nr. 326280/14.08.2014 este expirat. Certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local nr.1772757/14.08.2014 este expirat. Nu au fost depuse Rapoartele de gestiune pentru anii 2012 şi 2013.”
SC TERMOGEL SRL, pe motivul: „Solicitantul nu a respectat prevederile art. 38 lit p respectiv lipsește cazierul judiciar al reprezentantului legal. Declaraţia privind ajutoarele de minimis la art. III şi V nu este completată corect.”
SC SIR IMPEX S.R.L., pe motivul: „Declaraţia privind ajutoarele de minimis la art. III şi V nu este completată corect.”
SC MĂGURA SA, pe motivul: „Solicitantul nu a respectat prevederile art. 38 lit a și c respectiv cererea de finanțare nu corespunde cu anexa 6 la Ghid, iar copia carții de identitate a reprezentantului legal nu poartă semnătura de conformare cu originalul.”
SC ROLEX SRL, pe motivul: „Solicitantul nu a respectat prevederile art. 38 lit. c, k, l, n din Ghid, adică lipseşte semnătura din dreptul menţiunii „conform cu originalul” din copiile actului de identitate a reprezentantului legal, certificatului de înregistrare în registrul comerţului, certificatului de înmatriculare şi cărţii de identitate a autovehiculului uzat. Certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat prezintă obligaţii de plată; Conform schemei de minimis care stă la baza Programului, întreprinderea este neeligibilă, deoarece îşi desfăşoară activitatea în producţia primară a produselor agricole, aşa cum este specificat în Anexa 1 la Tratatul instituind C.E., respectiv cap. 1 – animale vii”
Persoanele juridice şi instituţiile publice care au fost respinse din Programul „Rabla 2014” au posibilitatea să depună contestaţii începând de joi, 16 octombrie 2014, timp de 5 zile.
Lasă un răspuns